Știri

Audieri pe bandă rulantă în cazul incendiului de la Clubul Bamboo

Audierile în cazul incendiului de la Clubul Bamboo continuă și astăzi. Peste 10 persoane sunt chemate luni să dea declaraţii.  Printre nacestea şi patronul firmei care deţine clubul, Vincenzo Castellano., a declarat pentru News.ro procurorul-şef Bogdan Staicu.

Update, ora 12:56: Joshua Castellano, patronul Clubului Bamboo s-a prezentat la audieri. El este în aceste momente în fața anchetatorilor.

„În jur de 10 persoane au fost chemate luni pentru audieri. Ar trebui să se prezinte şi patronul clubului Bamboo”, a spus şeful Secţiei de urmărire penală din Parchetul Tribunalului Bucureşti, Bogdan Staicu.

El a precizat că anchetatorii nu am putut încă face cercetarea la faţa locului. El a spus că este puţin probabil să se poată intra luni în clubul Bamboo distrus în totalitate.

Audieri în cazul incendiului de la Clubul Bamboo

Audierile vor avea loc la Poliţia Capitalei. Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti urmând să completeze informaţiile din dosar cu noi mărturii ale persoanelor care au fost în clubul Bamboo în noaptea incendiului. În plus vor fi luate declarații și de la angajații clubului.

Procurorii au deschis sâmbătă dosar penal, în urma incendiului din clubul Bamboo. A fost începută urmărirea penală in rem pentru distrugere din culpă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.

În aceeaşi zi, procurorii au citat la audieri 20 de persoane. Printre cei care au dat declaraţii fiind angajaţi şi clienţi ai clubului. Audierile au continuat duminică, când au fost chemate să dea declaraţii alte 15 persoane, dar au venit 20. Printre aceste persoane a fost şi administratorul clubului Bamboo, acesta fiind printre cei care au ajus la spital din cauza intoxicării cu fum.

Unii dintre cei care au fost în clubul Bamboo în noaptea incendiului s-au constituit părţi civile şi au anunţat că vor cere daune.

Citește și: INCENDIU BAMBOO: Avocatul clubului susține că incendiul a fost provocat de o mână criminală

Patronul firmei Morgana Invest SRL, care deţine clubul Bamboo, italianul Vincenzo Castellano, ar urma să dea luni declaraţii la poliţia Capitalei.

Procurorul de caz a spus că vor fi chemate la audieri toate persoanele care au legătură cu clubul.

Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-23T15:34:53+02:00 15:34

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More