Categorii Știri

Autobuzul anti-mahmureală

Ideea traznită îi aparţine unui barbat care, cel mai probabil, a simţit pe propria piele efectele consumului exagerat de alcool. Acum însă se bucură de un succes răsunător cu autobuzul său şi abia mai face faţă “comenzilor”.

Mai exact, este vorba despre un autobuz dotat cu aparatură medicală, unde un personal specializat le oferă asistenţă celor care au băut câteva pahare în plus. Desigur, tratamentul nu este gratuit.

Autovehiculul işi face rondul  în cartierul Manhattan, adică fix în zona cu cele mai multe cluburi, unde oamenii obişnuiesc să  petreacă până dimineaţa. Unii dintre ei pierd numărul paharelor băute şi aşa ajung să apeleze autobuzul anti-mahmureală pentru a primi tratament.

În “Hangover Heaven”, aşa cum este denumit autobuzul, pot fi trataţi 15 pacienţi în acelaşi timp, iar preţul pentru tratamentul de bază este de 79 de dolari. Cei care doresc să primească în plus şi vitamine prin perfuzie, trebuie să mai scoată din buzunar 169 de dolari. Cel care a venit cu ideea inedită anti-mahmureală şi-a extins afacerea şi pentru cei care nu se mai pot ridica din pat după o noapte de petrecere.

Proprietarul autobuzului unic spune că cea mai aglomerată perioada din an este cea a sărbătorilor,atunci când sute de persoane care fac excese apelează la serviciile sale. Afacere îi merge atât de bine, încât acum oferă tratament “nevoiaşilor” fie în autobuzul special dotat, fie la domiciliu, unde desigur costurile sunt mai mari.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-01-20T18:26:49+02:00 18:26

Share
Scris de
Huff

Acest site foloseste cookies.

Read More