Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a declarat că acordul Patriarhiei cu MAI este în acord cu starea de urgență.
Aceasta a declarat că România este o țară și mai ales o societate creată și susținută de valorile creștinismului. Adică „nici creştinopată, nici creştinofobă”.
„Acordul Patriarhiei cu MAI este în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă în vigoare (valabile în spaţiul public, inclusiv al magazinelor alimentare, al farmaciilor etc). Poliţia Română nu ne asigură tuturor doar protecţia şi ordinea publică, ci face acum şi un gest major de civilitate creştină, un gest de cordialitate civică pentru care toţi cetăţenii ortodocşi ai acestei ţări îşi exprimă tăcut recunoştinţa. Mai puţin ideologii anticreştini mereu de serviciu.
Suntem o ţară şi o societate edificate pe valorile culturale şi spirituale ale creştinismului, o societate tolerantă, solidară, civilizată. Nici creştinopată, nici creştinofobă”, a declarat miercuri Bănescu pentru Agerpress.
Acesta a susținut că oamenii vor avea măcar puțin din magia sărbătorilor Pascale. Astfel se vor lua „măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşti celor care le solicită.”
„A oferi, sub măsuri de protecţie totală şi perfect legală, Paşti şi Lumina de Paşti celor care le solicită şi le primesc prin voluntari acreditaţi şi corespunzător echipaţi (mult mai bine decât curierii care ne aduc mâncare sau produse comandate online), a oferi aceste lucruri în deplină ordine, nu tuturor la întâmplare, este un gest pe care bunul simt, dublat acum atent şi de fireasca grijă faţă de ceilalţi, ne invită în mod firesc să îl salutăm, nu să îl criticăm. Învierea lui Hristos să ne aducă tuturor în suflet lumină, pace şi bucurie în starea de recluziune şi reflexivitate în care ne aflăm în acest an!”, a mai spus Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Președintele a declarat că se va discuta asupra acestui acord împreună cu premierul și miniștrii. Discuția va avea loc la Palatul Cotroceni.
Acesta susține faptul că intenția este bună, dar cu puțină neglijență lucruri negative se pot întâmpla.
„Stați acasă, altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!”
Ministrul de Interne, Marcel Vela a declarat pentru Digi24 că președintele și premierul s-au pus de acord cu măsurile luate de BOR pentru seara de Paști.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
In cei 30 de ani in care a dominat democratia chiorilor si libertatea orbilor intre presedinte si guvern s-a stabilit egalitate. Unul zice'hais' si celalalt zice 'cea'