Categorii Știri

Medicii din Iași cer proceduri clare

Având în vedere noile decizii în ceea ce privește ziua de Paște și restricțiile cetățenilor ce par să se relaxeze atunci, spitalele se așteaptă la o aglomerare în următoarea perioadă. Astfel, Colegiul Medicilor Iași a redactat o scrisoare deschisă către Guvern, în care a expus mai multe nemulțumiri.

Medicii din Iași cer proceduri clare. „Noi pe cine salvăm?”

Medicii ieșeni atrag atenția asupra faptului că spitalele s-ar putea confrunta cu o supraaglomerare în perioada următoare, ca în cazul Italiei sau Spaniei. Doctorii vor să știe ce criterii ar trebui să urmeze, având în vedere că nu există un ghid în acest sens. Dacă situația se va agrava și va fi necesară o prioritizare a bolnavilor, s-ar putea lua decizia de a nu-i trata pe cei grav bolnavi, care nu pot fi salvați în circumstanțele respective de timp și loc, și a aloca acele resurse altor pacienți mai puțin bolnavi, dar care ar putea fi salvați.

„În absența unor criterii asumate la nivel guvernamental și nu profesional (este contrar spiritului și esenței practicii medicale), de utilizare echitabilă a resurselor limitate, există un risc crescut de acuzații de discriminare sau omor din culpă”, au mai transmis reprezentanții Colegiului Medicilor Iași.

Aceștia spun că deja există o serie de practici medicale care au fost legiferate prin ordonanțe militare cu privire la infecțiile cu COVID-19, dar care nu au ghidurile necesare de a fi aplicate: externarea pacienților care nu reprezintă urgențe, anularea consultațiilor din ambulatorii care pot fi amânate, amânarea intervențiilor chirurgicale ce nu sunt urgențe sau consultația medicală la distanță.

Medicii din Iași cer proceduri clare. Risc crescut de acuzații!

Doctorii susțin că aceste măsuri, deși sunt aplicate, nu au fost autorizate, ceea ce ar putea stârni acuzațiile de discriminare sau omor din culpă.

În această perioadă, ei cer să fie luate măsuri și în cazul administrării unor medicamente în vederea tratării coronavirusului, medicamente care nu au fost aprobate ulterior. De asemenea, există și riscul ca un medic asimptomatic să transmită virusul unuia dintre colegi sau altor persoane sănătoase.

Vătămarea neintenționată a unui pacient în cadrul unui act medical planificat și executat corect nu exonerează, explicit, un medic, în condițiile unor acuzații de malpraxis sau penale, stigmatizând pe nedrept întregul corp profesional”, se mai transmite în scrisoarea deschisă, semnată de președintele Colegiului Medicilor din Iași, dr. Liviu Oprea.

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More