Bărbatul-selfie este narcisist

1 min de citit
narcisist

Bărbatul-selfie este narcisist . Cercetarea, realizată pe 800 de bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, au o tendință mai mare să fie narcisiști.

Publicat în revista „Personalitate și Diferențe Individuale”, studiul a confirmat astfel o credință populară conform căreia cei care împart cu alţii selfie-urile lor pe Internet au tendința de a fi mai plini de ei. În plus, se pare că narcisismul și autoobiectivarea sunt strâns legate și de persoanele care își editează pozele înainte să le publice online, relatează Time.com.

„Nu este surprinzător că bărbații care publică multe selfie-uri si petrec mult timp editându-le sunt mai narcisiști, dar acest lucru a fost confirmat pentru prima oară în cadrul unui studiu”, a declarat Jesse Fox, autorul cercetării.

Jesse Fox a remarcat astfel că nivelurile de psihopatie, narcisism şi autoobiectivitate – cunoscute în psihologie ca Triada Neagră – se încadrau în limite normale. Astfel, valorile moderate ale acestor caracteristici nu înseamnă ceva negativ, ba dimpotrivă, studiul a mai demonstrat şi faptul că bărbații care publică selfie-uri pe Internet pot apărea mai atrăgători pentru ceilalți.

Share This Article
Andreea Marinescu este reporter și redactor la HUFF.ro, unde a revenit în 2026. Are o experiență de 12 ani în jurnalism, dintre care ultimii trei în presa online, și a scris pentru publicații precum Revista Teo.La HUFF.ro se ocupă de știrile externe și de economie: prețuri, bani, consum și deciziile care ajung, mai devreme sau mai târziu, în buzunarul cititorilor. Este specializată în analize și explicații pe înțelesul tuturor, iar ca reporter de teren lucrează cu surse de informare verificate și credibile.O puteți contacta la marinescu@huff.ro.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *