Klaus Iohannis a anunțat că din 15 mai va fi ridicată starea de urgență. De altfel, se va vorbi și de o relaxare a măsurilor de până acum. Această decizie a stârnit multe controverse. Și fostul președinte al țării, Traian Băsescu, s-a dovedit nemulțumit de această situație. Astfel, el a scris o postare pe Facebook, prin care și-a argumentat părerea. De asemenea, el a vorbit și despre cum va fi România după ce va depăși această criză.
Traian Băsescu este de părere că relaxarea din 15 mai este o eroare. Ar fi mult prea devreme să fie ridicată starea de urgență atunci, având în vedere că nu se știe exact la ce nivel este boala. Astfel, el sugerează drept o dată potrivit, 15 iunie.
„Dacă în aceste condiţii veţi diminua restricţiile şi izolarea pe 15 Mai, valul doi al pandemiei ar putea fi foarte puternic. Amânaţi pentru 15 Iunie ridicarea restricţiilor şi implicit a stării de urgenţă. Eventual modelaţi unele măsuri prin următorul decret.”, a declarat fostul președinte.
El propune, de altfel, și mărirea la trei ore a timpului pensionarilor și mutarea acelui interval, pe motiv că: temperatura aerului de la acea oră nu este prielnică acestei categorii de vârstă.
Băsescu acuză că în țara noastră există un deficit de teste. De asemenea, susține că nivelul de contaminare a populației este falsificat de autorități. Din această cauză, situația nu este binecunoscută și nu poate fi gestionată așa cum trebuie. El susține că testarea ar trebui să crească la 10-15 mii de teste pe zi.
„Nu relaxaţi măsurile până când nu veţi şti care este harta bolii COVID – 19 în România. Cum veţi face recomandările de reluare a activităţii industriale, de redeschidere a şcolilor, a hotelurilor şi restaurantelor sau reluarea zborurilor, în lipsa acestei baze de date, în lipsa unei hărţi a îmbolnăvirilor.”, a mai scris Băsescu.
Băsescu crede că această pandemie va face victime și în următorii 2-3 ani. El crede că omenirea se va schimba complet în urma acestei experiențe. Oamenii vor fi din ce în ce mai speriați, nu vor mai avea aceeași dorință de socializare, vor fi mult mai prompți și rezervați chiar și față de „cei apropiați, colegi de birou, vecini, frați sau prieteni”.
El a adăugat că, deși populația vrea să evolueze și se află într-un continuu proces de descoperire, coronavirusul își va pune amprenta. Traumele cu care omenirea va rămâne în urma aceste crize sanitare, se vor reflecta în faptele noastre. El este convins că vor mai urma și alte pandemii, pe care ar trebui să încercăm să le anticipăm.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
...,nu v-a placu..,asa-i..?Cred ca nici SEFULUI..,indiferent care o fi el...!
...,dar nu mai vad POZA d-vs in postura de TRANSA MAXIMA...!Ati ``dispus `` sa fie scoasa...,pacat..! Era una din cele mai reusite..,pareati un ADEVARAT GINDITOR..,unii ar fi putut sa cada si ei pe ginduri...,dar..,fara SUCCES...!