Știri

Bilanț Poliția Română: Aproape șase tone de droguri confiscate, în primele 10 luni ale anului

Bilanț Poliția Română. Aproape șase tone de droguri au fost confiscate în primele zece luni ale anului. În plus, peste 430 de traficanți din 63 de grupări au fost puși sub acuzare.

În primele 10 luni ale anului, polițiștii, sub coordonarea DIICOT, au făcut 1.463 de percheziții pentru prinderea traficanților de droguri. Astfel, au reușit să anihileze 63 de grupări.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 5.777 de kilograme de droguri. Dintre care au fost ridicate 2.779 de kilograme de droguri de mare risc, precum şi 17.368 de comprimate, potrivit news.ro.

Anchetatorii au audiat 9.713 persoane şi au pus sub acuzare 2.719. Dintre acestea 727 au fost reţinute, 647 au fost arestate şi 259 au fost puse sub control judiciar.

Bilanț sumbru al Poliției Române. Peste 6 tone de droguri au fost confiscate

În dosarele traficanţilor de droguri au fost puse sechestre asiguratorii pe zece imobile, 42 de autoturisme, 2.066.339 de lei, 157.290 de euro şi 9.270 de dolari, potrivit Poliţiei Române.

Cea mai mare cantitate de droguri – aproape 2,5 tone de cocaină – a fost confiscată de poliţişti şi procurori DIICOT, captura fiind anunţată în 1 iulie de către anchetatori.

Drogurile au fost capturate în Portul Constanţa, după şase luni de anchetă internaţională, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, spunând că este cea mai mare cantitate de cocaină capturată vreodată în România şi una dintre cele mai mari din Europa din ultimii ani.

Gruparea de traficanţi acţiona pe ruta Columbia – Europa de Vest şi era condusă de un bărbat cu dublă cetăţenie, spaniolă şi olandeză, dar de orgine marocană. El a fost capturat de autorităţile spaniole. Pe teritoriul României au fost prinşi şi arestaţi alţi cinci membri ai grupării, patru lituanieni şi un columbian.

Cocaina a fost găsită de anchetatori în structura metalică a patru containere încărcate cu banane, care au venit din America de Sud, valora pe piaţa neagră a drogurilor fiind de peste 600 de milioane de euro.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More