Connect with us
Programul RATB, SATB și Metrou de Paște 2019 - Program transport în comun București

Știri

CA al RATB, demis. Ședință de consiliu cu scandal între Firea și USR

Consilierii generali au hotărât sâmbătă să demită Consiliul de Administrație al RATB cu 28 de voturi pentru, nicio abținere și șase voturi împotrivă.

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a propus ca Mihail Adrian Sorin, consilier general al PSD, să devină noul director al CA al RATB.

„În urma reclamaţiilor primite la dispecerat şi la Telverde, foarte multe s-au îndreptat către conducerea RATB. Şi nu este prima dată. Dacă astă iarnă au făcut o treabă de mântuială, acum suntem într-o nouă situaţie. Sunt total nemulţumită de modul în care au acţionat pentru a îndepărta zăpada din staţiile RATB şi din refugii şi sunt nemulţumită de faptul că am cerut să se suplimenteze numărul de autobuze în Bucureşti, nu au găsit un număr suficient aşa cum am stabilit. Am aflat cu stupoare că domnul director şi-a luat concediu fără să ne anunţe”, a declarat Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a susţinut că angajaţii RATB ştiu că în perioada de iarnă nu se iau concedii.

„Ca să nu mai spun că am discutat cu mai mulţi reprezentanţi ai RATB care au afirmat că de ani de zile se ştie şi se respectă că în lunile decembrie şi ianuarie, conducerea RATB nu intră în concediu, tocmai pentru că sunt condiţii de iarnă şi trebuie luate decizii spontane. Am toleranţă zero la tupeu faţă de cetăţeni, faţă de şmecherii din anumite instituţii, cărora nu li s-a mişcat un fir de păr de ani de zile şi cred că mai merge aşa”, a declarat Firea.

Citește și: Viscolul face ravagii în București! Tramvaie blocate, copaci căzuți și acoperișuri luate de vânt

Scandal între Firea și Ana Maria Ciceală (USR)

Ședința de consiliu a dus și al un scandal între Gabriela Firea și consilierii USR. Aceștia au votat contra demiterii.

Consilierul general USR Ana Maria Ciceală a declarat că hotărârea propusă de primarul Capitalei nu este legală, întrucât nu au fost prezentate dovezi scrise, ci „sunt doar vorbe”.

„Doamna primar nu a pus pe ordinea de zi niciun fel de raport de evaluare a activităţii şi a performanţei a acestor oameni, administratori ai RATB. Ceea ce ne propune doamna primar, fără să aducă niciun fel de notificări scrise conducerii RATB, fără nicio evaluare de performanţă, în absenţa acestor dovezi scrise, sunt doar vorbe”, a declarat Ana Ciceală, consilier USR, conform news.ro.

Consilierii PSD s-au arătat revoltați de spusele consilierului USR, iar Culea Marian Orlando a cerut ca Ana Ciceală să părăsească sala. Votul a fost reluat în cele din urmă, iar CA al RATB a fost demis.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top