Știri
Cătălin Homor, șeful CNAIR, demis din funcție
Cătălin Homor, șeful CNAIR, a fost demis din conducerea instituției miercuri, ca urmare a modului în care s-au efectuat operațiunile de deszăpezire.
Oficiali din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au declarat că membrii Consiliului de Administraţie şi cei ai Adunării General a Acţionarilor au decis anularea contractului de mandat a directorul general interimar, Cătălin Homor, transmit televiziunile de știri.
Premierul Sorin Grindeanu solicitase demiterea șefului CNAIR încă de săptămâna trecută, nemulțumit de modul în care a decurs deszăpezirea pe drumurile naționale.
Sorin Grindeanu a cerut demiterea directorului CNAIR, nemulțumit de cum s-a făcut deszăpezirea
„Situatia este in continuare nefericită. E inadmisibil ca la 14 ore să avem situații de acest tip. I-am cerut domnului Ministru Cuc o analiză. I-am cerut să trimită corpul de control al dânsului la CNAIR și să ia măsuri pentru demiterea directorului. La 14 ore după ore ridicarea codului portocaliu, situația e deficitară”, spunea atunci Grindenu.
Directorul general al CNAIR, Cătălin Homor, a fost numit în această funcţie la finalul anului 2015, după ce anterior a fost director general al Metrorex.