Caz înduioșător! Asistent SMURD pe elicopter, chemat să își salveze propriul copil

23.05.2020
Caz înduioșător! Asistent SMURD pe elicopter, chemat să își salveze propriul copil

Caz incredibil în județul Timiș, unde un asistent SMURD pe elicopter a fost chemat să își salveze propriul copil. Când au înțeles ce se întâmplă de fapt, martorii nu și-au mai putut stăpâni lacrimile. Bărbatul a dat dovadă de o tărie de caracter fenomenală când a trebuit să își preia copilul rănit într-un accident de mașină pentru a-l duce de urgență la spital.

Caz înduioșător! Asistent SMURD pe elicopter, chemat să își salveze propriul copil

La prima oră a zilei a fost chemată o ambulanță în localitatea Fardea, la doar câțiva kilometri de Lugoj, unde avusese loc un accident. Un autoturism a lovit un copil de numai 4 ani care se plimba cu bicilceta. Copilul se afla în vacanță la bunici și scăpase nesupravegheat pe raza localității, unde se plimba în voie. Deși autoturismul circula regulamentar, nu l-a putut evita pe micuț. Chiar șoferul este cel care a sunat urgent la 112.

Ajunși la fața locului, medicii de pe ambulanță au decis că este nevoie de un elicopter SMURD pentru a prelua copilul, care avea nevoie urgentă să ajungă la spitalul din Timișoara.

Mare le-a fost mirarea tuturor cel prezenți când un asistent de pe elicopterul ajuns la locul accidentului s-a dovedit a fi chiar tatăl micuțului rănit. Martorii nu și-au mai putut stăpâni lacrimile când au realizat ce se întâmplă de fapt și ce sentimente l-ar putea încerca pe bietul om care avea în mâinile sale viața propriului copil.

Din fericire totul a descurs așa cum trebuia și copilul a ajuns la spital. Medicii de la Timișoara spun că acum se află în afara oricărui pericol și are toate șansele să se vindece.

Cu siguranță putem spune că tatăl său a dat dovadă de o tărie de caracter extraordinară când a ajuns la fața locului și și-a văzut propriul copil rănit, într-o stare deloc bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *