Actorul Florin Piersic declară că nu merge la referendum, dar susţine căsătoria între un bărbat şi o femeie. ”Aşa am crescut şi am învăţat de la părinţii mei şi aşa este viaţa”, spune actorul.
Florin Piesic a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că ar fi caraghios să se gândească la un alt tip de căsătorie.
„Normal că eu ţin la căsătoria dintre un bărbat şi femeie, asta e ideal şi minunat şi aşa am crescut şi am învăţat de la părinţii mei şi aşa este viaţa. Adică să mă gândesc la cu totul altceva, mi se pare caraghios. Nu merg la referendum”, a spus Piersic.
Actorul a adăugat că nu merge la referendum pentru că sâmbătă şi duminică va lipsi din Cluj-Napoca.
Nici actorii Victor Rebengiuc și Marcel Iureș nu merg la referendum.
„Nu mă interesează acest Referendum, nu particip, nu merg. Sunt obosit şi vreau să stau acasă, pentru că m-au enervat cu acele întrebări. Stau acasă şi gata”, a declarat, pentru MEDIAFAX, celebrul actor din „Moromeţii”.
„Pe mine personal nu mă interesează, eu trăiesc normal, firesc, dar nu trebuie să devenim eroi ai firescului, nici duşmanii unor comunităţi. Chiar m-am îndepărtat de acest subiect.
Pentru mine este antipatică atmosfera şi modul cum se tratează subiectul, şi al familiei tradiţionale dar şi al comunităţii LGBT. Nu cred că trebuie să ridicăm o baricadă.
Faptul că eu trăiesc aşa este o alegere a mea, nu presupune că eu sunt adversarul cuiva. Nu sunt adversarul nimănui”, a declarat Marcel Iureş, pentru sursa citată, sugerând faptul că este neutru faţă de această iniţiativă.
De asemenea, Alexandru Arșinel a anunțat în cursul acestei săptămâni că nu este interesat de acest referendum și nu va merge să voteze.
Citește și: Decizia lui Alexandru Arșinel în legătură cu referendumul pentru familie: „Pentru prima dată în viață…
Acest articol a fost actualizat la: 2018-10-05T14:02:21+03:00 14:02
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
De ce aruncam cu pietre?
Poate ca a nu ne duce e o hotarare sanatoasa. Intrebarile sunt scurte si nu exemplificate. Poate este o manipulare la nivel national ca sa fim de acord cu casatoriile gay. Oricum, tot vor vota ce vor voi. In Constitutie la partea familiei, la articolul 258 si 259 se specifica casatoria intre un barbat si o femeie.
Ce credibilitate are acest referendum? Ati studia articolele propuse in proiect sau nu? Daca nu v-as sfatui sa o faceti! Pentru binele nostru!
Dan pricop litera î din a se scrie la jumătatea cuvântului și nu în fata .exp: între și nu antre
Fanatici cu biblii in mâini și în cap. Agramați. Jigniri gratuite... Referendum ratat. Spectacol de prost gust! Nici eu nu merg.
JENANT ... OAMENI PENTRU CARE AVEAM MULT RESPECT ! SIMPATIILE POLITICE LE TRANSFORMA JUDECATA IN FRIVOLITATE ...SUPERFICIALITATE ... SUB PROTECTIA IMUNITATII CELEBRITATII - ISI PERMIT SA SFIDEZE BUNUL SIMT ELEMENTAR ! UITE , ASA POTI DISPAREA IN UITARE ....
Trebuie sa vedem cum incepe cel rau sa aduca valori care el vrea sa le impuna. Sa ajungem sa fim de acord cu anumite situati impuse de anumite persoane care spun ca apara valorile biblice si ei stau in nepasare, imi pare rau ca aniti oameni , spunn ca sunt obositi si stau sa se odihnească, da-ti prilejul sa se ajumga mai tarziu sa ne impuna sa fim de acord sa aceptam ca Gheorghe si Ion sa fie mama si tata. Domnul Isus sa aibe mila de asemenea compatrioti.
...istoria ne spune,si biblia chiar,despre legaturi ciudate antre oameni,...o fi fost asa ori nu,cine poate sti?...cert e ca politica si dogmele din anvatamant,al aduc pe individ la jugul sclaviei,...lumea e orbita,nu mai vede,doar castronul si jobul,ca animalul,nu are idealuri marete,nu are o familie solida,toti se urmaresc si se critica antre ei,se condamna pana ajung proprii prizonieri,...antr'o anchisoare a mintii,eterna,...pt ca e mai bine sa aprobi decat sa citesti,...fara sa stii.Asta ajungem daca nu gamdim liber,niste sclavi...Familia e vatra omenirii si a culturii,e tot ce poate fi mai sfant.
....lasitate .....pentru ca....confratii lor i-ar judeca.....aia mai tineri ,mai fara familii , fara copii,....viitorul acestei natiuni ....!