Categorii Știri

Ce temperaturi extreme ne aşteaptă în viitorul apropiat

Specialiştii susţin că o dată la 11 ani, Soarele se acoperă cu pete negre sumbre. Astronomii au constatat că în perioada maximă a apariției acestor pete, se schimbă polaritatea câmpului magnetic global, Polul Nord și Polul Sud, din punct de vedere magnetic, își schimbă polaritatea. Temperaturi ce vor oscila de la o extremă la alta vor acoperi planeta.

Anumiţi cercetători susțin că Pământul a intrat într-un proces de încălzire la nord și răcire în celelalte zone. Ei dau drept dovadă, în acest sens, desprinderea calotei glaciare. Se ştie că această calotă a plecat din Groenlanda și se îndreaptă spre America de Nord.

Valul de frig ce a acoperit întreaga planetă de câtva timp, este datorat activităţii solare care în prezent este la minimum de câțiva ani. Retragerea calotei glaciare a dus la modificarea relației orbitale dintre Soare și Pământ. Razele solare sunt mai puternice la nordul Pământului, de aici, desprinderea calotei și răcirea climei în toate celelalte zone ale planetei.

Axa Pământului se înclină spre emisfera nordică,o dată la 21000 de ani, fiind un fenomen unic pe care generaţia contemporană are ocazia să îl experimenteze, astfel încât vara începe când Soarele încălzește mai mult partea nordică.

În perioada 1790-1830, numită și mica glaciațiune, pe planeta noastră s-au înregistrat cele mai mici temperaturi. Din anul 2005, s-a constatat că temperatura pe planeta noastră este în descreștere, perioadă care se va extinde până în 2040, când scăderile de temperatură vor fi majore.

În zona considerată polul frigului, Yakuția, în ianuarie 2015, s-au înregistrat -70 de grade Celsius. Cercetătorii spun că astfel de temperaturi nu au mai fost înregistrate de mult timp. Aşadar, în următorii ani aşteptăm temperaturi ridicate, pentru ca dupa 2040 temperaturile să scadă brusc şi drastic, mulţi oameni neputând să se obişnuiască cu acea schimbare radicală.

 

Acest articol a fost actualizat la: 2016-01-20T19:27:42+02:00 19:27

Share
Scris de
Huff

Acest site foloseste cookies.

Read More