Connect with us
Centura de sud a Craiovei a fost deschisă traficului rutier marți dimineața. Noul drum are câte o bandă pe sens și o lungime de 6,3 kilometri.

Știri

Centura de sud a Craiovei, deschisă traficului rutier

Centura de sud a Craiovei a fost deschisă traficului rutier marți dimineața. Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a inaugurat luni noua arteră, după ce termenul de finalizare a lucrărilor a fost amânat, de trei ori.

Variantă Ocolitoare Craiova Sud, între DN65 si DN6, noul drum are câte o bandă pe sens și o lungime de 6,3 kilometri. Proiectul a început în 2012 și a costat circa 8 milioane de euro. Sursa principală de finanțare a fost Fondul European de Dezvoltare Regională.

„Începând din această dimineaţă, de la ora 5.00, a fost deschisă circulaţia pe centura de sud a Craiovei. Recepţia pe teren a început luni dimineaţă, la ora 11.00, şi a fost finalizată în jurul orei 20.00. La ora 13.00, va fi făcută şi verificarea documentelor. Lucrarea are garanţie doi ani”, a precizat Alin Golumbeanu, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, potrivit news.ro.

Centura de sud a Craiovei a costat aproape 36 de milioane de lei

Ministrul Sorin Buşe şi directorul general al CNAIR, Cătalin Homor, au inaugurat luni artera ce facilitează traficul dinspre Piteşti spre Craiova şi Timişoara. Centura de sud a Craiovei nu a fost deschisă circulației, întrucât recepția lucrărilor nu era finalizată.

Pe parcursul construcţiei, lucrările au fost amânate de mai multe ori, termenul iniţial de finalizare fiind octombrie 2015. Întârzierea a fost cauzată de problemele cu expropierile și despăgubirile și a pânzei freatice. Au fost însă probleme și cu calitatea lucrărilor.

Citește și: Iarna și-a intrat în drepturi: Se circulă cu dificultate pe mai multe drumuri naționale

Centura de sud a Craiovei se desprinde din DN 6 şi trece prin partea de sud-vest a oraşului până la DN 65 şi DC 87.

Construcția drumului a fost cerută de producătorul de autovehicule Ford, care astfel ar putea ocoli orașul, când livrează mașinile.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top