Cine este femeia găsită moartă în apropiere de casa în care stătea Elena Udrea

Ioan Adi
12.12.2018
Cine este femeia găsită moartă în apropiere de casa în care stătea Elena Udrea

Zilele trecute, în apropiere de casa în care Elena Udrea stătea în Costa Rica, a fost găsit cadavrul unei femei.

Autoritățile au ajuns la concluzia că a fost vorba despre o crimă și au stabilit și autorul, dar și circumstanțele în care s-a produs nenorocirea.

Carla Stefaniak, cetăţean american cu origini venezuelene, a fost ucisă de un bărbat care ar fi încercat să o violeze. Forțele de poliție l-au arestat chiar pe paznicul campusului unde locuia victima, Bismark Espinoza Martinez.

Acesta locuia într-un apartament de lângă vila închiriată de Stefaniak în Costa Rica. Bismark Espinoza Martinez este considerat principalul suspect în cazul de crimă care a îngrozit două continente.

Elena Udrea, eliberată până de Sărbători?

Elena Udrea va împlini 45 de ani pe data de 26 decembrie, iar apropiații acesteia speră ca aceasta să iasă din închisoare până atunci. Avocatul Veronel Rădulescu crede că Elena Udrea și-ar putea petrece Sărbătorile de iarnă împreună cu familia sa.

„Astăzi aveam termen de judecată pentru soluționarea contestației în anulare, care așa cum spune Curtea Constituțională ar trebui admisă, pentru că deciziile date de completurile de 5 anterior deciziei CCR sunt nule necondiționat. 

Numai că, după cum ați observat, astăzi nu a avut cine să constate aceste lucruri. 

Singura mea problemă este legată de modul de constituire a acestor completuri. CSM-ul și Curtea Constituțională au spus că trebuie stabilite de îndată.

De îndată nu înseamnă peste o săptămână. (…) Or, aș face o analogie: atunci când un justițiabil este condamnat, în câteva zeci de minute este deja în centrul de detenție. , atunci când stabilim Completurile de 5, înseamnă peste o săptămână”, declară Veronel Rădulescu.

„Vătămarea este vizibilă, vădită. Doamna Udrea se află într-un centru de detenție pentru a se soluționa o cerere de extrădare în baza deciziei care – spune Curtea Constituțională – este nulă necondiționat. (…)

Dacă instanța de judecată va constata că decizia este nulă și va dispune anularea acesteia sigur că sunt o serie întreagă de consecințe.

În primul rând, dispare motivul pentru care s-a dispus arestarea preventivă în vederea extrădării”, a mai adăugat avocatul.

Citește și: Adrian Alexandrov spune adevărul despre fetița Elenei Udrea. Ce s-a întâmplat în Costa Rica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *