Știri

Cine este șeful interimar al DNA. Cum se va alege un nou procuror-șef

După revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, interimatul funcției va fi asigurat de Marius Iacob.

Marius Iacob a lucrat cu Laura Codruța Kovesi și la Parchetul General, ca ca prim-adjunct al acesteia și ca Procuror șef secție (delegat) – Secția de urmărire penală și criminalistică.

Iacob și-a început cariera în 1994 ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 – București.

El va asigura interimatul funcției, până când procurorul general Augustin Lazăr va delega o persoană la conducerea DNA, potrivit procedurii.

Cum se va alege noul șef al DNA

Art. 54. din Legea 303 prevede că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și

Procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

Președintele României poate refuza motivat numirea în funcțiile de conducere, aducând la cunoștința publicului motivele refuzului.

Direcția Națională Anticorupție este condusă de către un Procuror șef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), doi procurori șefi adjuncți (asimilați adjunctului procurorului general) și 4 procurori șefi de secție.

Aceștia sunt propuși de către Ministrul Justiției, fiind apuntați (puși in funcție) de către Președintele României și sunt avizați de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru o perioadă de 3 ani, existând posibilitatea de a fi reapuntați (puși in funcție din nou) o singură dată.

După expirarea mandatului, în cazul în care nu există alte propuneri, delegarea procurorilor în aceleași funcții pe care le-au îndeplinit este o practică obișnuită.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel înalt și mediu, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

Citește și: Laura Codruța Kovesi, prima declarație după revocare. Ce va face de acum înainte

Citește și: Bucurie în PSD după revocarea lui Kovesi. Ce spun social-democrații despre Iohannis

Citește și: Prima reacție a USR după revocarea Laurei Codruța Kovesi

Vezi comentarii

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More