Știri

Clipe de groază! Scena s-a rupt la Festivalul Mamaia

Momente de panică în Mamaia. Totul a avut loc în timpul ceremoniei de premiere de la Festivalul Mamaia Copiilor. În momentul decernării premiului I, scena a cedat şi s-a rupt pur şi simplu sub greutatea copiilor.

Speriați de cele întâmplate, copii s-au retras de pe scenă.

Pe scenă se aflau zeci de copii care, panicaţi, au început să ţipe, moment în care prezentatoarea festivalului a cerut „câteva minute de publicitate”.

„Haideți, vă rog frumos, să încercăm să luăm un minut de publicitate până reparăm scena. Eu o să înot probabil până în spate”, a încercat actriţa Diana Dumitrescu să repare situația.

Totul s-a întâmplat sub privirile neputincioase ale părinţilor care asistau la momentul premierii, scrie libertatea.ro. Din fericire niciun copil nu a fost rănit, însă mai mulţi părinţi au criticat oragnizarea din acest an a Festivalului Mamaia Copiilor.

S-a rupt scena la Festivalul Mamaia

Primarul Constanței a spus că se va face un raport care urmează să fie făcut public..

Între 10 și 14 iulie a avut loc, la Constanța, Festivalul Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor 2018, unde copiii au putut să-și arate talentul muzical.

Toate bune și frumoase până în seara de gală, când s-a rupt scena de la Festivalul Mamaia Copiilor, creându-se panică atât în rândul copiilor, cât și al părinților, care priveau neputincioși.

Citește și Tragedie la o nuntă din Neamț. Planul roșu de intervenție a fost activat

În acest caz a fost deschisă o anchetă care urmează să stabilească cine se face vinovat de incidentul care se putea transforma într-o tragedie. Primarul Decebal Făgădău a declarat că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că nimeni nu a fost rănit.

Tot edilul orașului Constanța a spus că nu este singura nemulțumire legată de acest eveniment. Ancheta deschisă urmează să stabilească vinovații.

 

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More