Știri

Conducerea Transgaz semneaza vineri contractul de finantare europeana a conductei Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria

Conducerea companiei de stat Transgaz semneaza vineri, la Budapesta, contractul de finantare din fonduri europene a conductei Bulgaria – Romania – Ungaria – Austria (BRUA), care va lega retelele de gaze naturale din cele patru state şi va permite exportul gazelor de la Marea Neagra spre Austria, potrivit unui anunt al companiei de stat, scrie news.ro.

În iunie, Transgaz a precizat, pentru News.ro, ca lucrarile de constructie a conductei vor începe, conform graficului actual, în a doua jumatate a anului 2017.

”Managementul privat al companiei va semna la Budapesta contractul de finantare pentru grantul de 179,4 milioane euro primit de la Uniunea Europeana pentru Proiectul BRUA-Faza1”, a precizat Transgaz, într-un comunicat.

În prezent, proiectul BRUA se afla în faza de elaborare a proiectului tehnic pentru conducta şi statiile de comprimare. De asemenea, se afla în derulare procesul de obtinere a avizelor şi acordurilor necesare obtinerii autorizatiilor de construire.

Dupa finalizarea acestei etape, urmeaza demararea procedurii de atribuire pentru achizitia lucrarilor de executie aferente conductei şi statiilor de comprimare, realizarea lucrarilor de executie şi punere în functiune, iar apoi începerea operarii.

Constructia conductei ar putea fi finalizata, în acest caz, la sfarşitul anului 2019.

Proiectul BRUA a aparut dupa eşecul Nabucco şi presupune dezvoltarea unei capacitati de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) şi Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte.

BRUA va strabate teritoriul Romaniei pe o distanta de 528 de kilometri, de la sud, din judetul Giurgiu, spre vest, traversand judetele Teleorman, Dambovita, Argeş, Olt, Valcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi Arad.

Valoarea estimata a proiectului se ridica la 560 milioane de euro.

Din cele aproximativ 680 de locuri de munca generate pe durata de construire a BRUA, aproximativ 340 vor fi ocupate de forta de munca din Romania.

Comisia Europeana a validat, pe 19 ianurie 2016, finantarea cu suma de 179 milioane de euro a lucrarilor ce urmeaza sa fie efectuate de Transgaz la sistemul national de transport a gazelor naturale romanesc pentru dezvoltarea conductei BRUA, faza 1.

Astfel, Transgaz dispune de o parte din finantarea necesara pentru a realiza lucrarile pe teritoriul Romaniei.

Dupa punerea în functiune, proiectul va asigura o capacitate maxima de transport gaze naturale de 1,5 miliarde metri cubi/an înspre Bulgaria şi de 4,4 miliarde mc/an înspre Ungaria.

Prin aceasta conducta ar urma sa fie transportate spre Austria şi alte state vest-europene şi gazele extrase din Marea Neagra.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More