Știri

Copil de 9 ani, în stare gravă după ce a fost mușcat de câinele unui vecin

Un băiat în vârstă de 9 ani din Arad a ajuns în stare gravă, la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arard, după ce a fost muşcat de câinele unui vecin, care l-a lăsat liber pe stradă.

„Copilul a fost adus cu ambulanţa la spital, fiind preluat de cadrele medicale din cadrul UPU. El prezenta plăgi multiple cauzate de muşcăturile unui câine, una dintre acestea, aflată în zona coapsei, fiind mai gravă din cauza profunzimii, astfel că a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

În prezent, băiatul este internat pe secţia Secţia Chirurgie şi Ortopedie infantilă a spitalului. Este în stare stabilă şi primeşte tratament medicamentos, aflându-se în continuare sub supravegherea medicilor”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz.

Citește și: Dâmbovița. Copil de opt ani, atacat de un câine lup: “Îl sfâșia acolo”

În ceea ce îl priveşte pe proprietarul câinelui care l-a muşcat pe copil, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au precizat că acesta este cercetat penal.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal pe numele proprietarului unui câine de rasa ‘ciobănesc german’, câinele atacând un copil în vârstă de 9 ani care se întorcea de la joacă, dintr-un parc din cartierul Aradul Nou al municipiului Arad. De menţionat că proprietarul câinelui era vecin cu familia copilului”, a precizat agent şef adjunct Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Citește și: Fiul lor de 17 ani a murit după ce a fost mușcat de maidanezi. S-au dus să-l îngroape, iar atunci, el a început să…

Proprietarul câinelui, amendat cu 500 de lei

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, se pare că băiatul s-a împiedicat pe stradă, moment în care câinele vecinilor, lăsat liber de proprietarul acestuia, l-a atacat muşcându-l de mai multe ori.

„Cercetările în cauză continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care câinele l-a atacat şi muşcat pe copil. Pentru că a lăsat nesupravegheat animalul, proprietarul acestuia a fost amendat contravenţional cu suma de 500 de lei.

Totodată, bărbatul este şi cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de ‘neluare de către proprietar a măsurilor de prevenire a atacului canin”’, a mai adăugat reprezentantul IPJ Arad.

Vezi comentarii

  • copii au voie sa provoace cainii dar cand e vb ca si cainele sa sara sa se apere e scos vinovat. Atunci sa se spele pe cap cu plozii lor needucati sunt mai rau ca niste caini sa puna mana sa si-i educe inainte sa acuze niste caini pentru proasta educatie a copiilor lor scumpi si dragi. Si eu am doua cateluse si stiu f bine ce fac copii tot ei provoaca si tot ei sunt scosi victime.

  • Normal era ca baiatul sa fie prieten cu cainele. O fi dfat cu batul prin gard...Nu-i nimic! Ucidem caini si se inmultesc sobolanii si serpii! E mai bine! Mai salbatic!

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More