A patra zi la Lisabona, a patra zi de muzică europeană. Festivalul care împânzește capitala Portugaliei se apropie de final încetul cu încetul.
Ziua a început cu pregătiri intense din partea trupei The Humans pentru repetițiile de la orele 14 și orele 20, cele două care au avut ieri, penutlimele înainte de semifinala de astăzi.
România este a doua în ordinea intrărilor în această seară, imediat după Norvegia. Am asistat la repetițiile care au avut loc ieri, însă din camera presei.
Trebuie să vă spunem că jurnaliștii nu au avut reacții negative la momentul României, ba dimpotrivă. Cei de la Wiwibloggs au comentat și ei pozitiv prestația The Humans.
Mulți au fost reticenți la început în ce privește piesa noastră, însă cu timpul și-au schimbat opinia.
Show-ul nostru e impresionant prin coerența lui, prin vocea puternică a interpretei Cristina Caramarcu. Trupa The Humans va urca pe scena din seara aceasta cu mai multe manechine din plastic.
Melodia îndeamnă la renaștere, la a nu renunța niciodată la visele noastre, iar manechinele simbolizează starea noastră latentă, cea în care ne blocăm și nu luptăm pentru a fi fericiți.
CITESTE SI: Jurnal de Eurovision 2018. Ziua 3: Le place Cipru! Bogdan Honciuc (Wiwibloggs) :„România se va califica”
Jurnal de EUROVISION 2018, Ziua 1 la Lisabona. Ce țări ne-au sfidat și cine ne-a enervat
Dintre ceilalți participanți în semifinala a 2-a, am remarcat că Alexander Rybak, reprezentantul Norvegiei a fost puțin cam obosit pe scenă. Motivul, spun jurnaliștii de aici, ar fi gripa care îi dă bătăi de cap. Cu toate astea, cântărețul care a mai câștigat o dată Eurovisionul a reușit să se țină pe poziții.
La televiziunile din Portugalia s-a vorbit despre România. Jurnaliștii din Lisabona sunt siguri că ne vom califica pentru că piesa noastră e destul de diferită, iar la Eurovision anul acesta sunt puține piese rock.
Țara care ne este concurentă având în vedere registrul muzical abordat este Ungaria. Cu trupa AWS cei de la The Humans s-au împrietenit destul de tare.
De asemenea, am mai aflat că TVR și The Humans pornesc o campanie intensă de promovare a melodiei înainte de semifinala de azi. Rămâneți pe paginile de Facebook Eurovision Smart Center, Huff.ro și Teo Trandafir pentru a vedea imagini în exclusivitate cu trupa The Humans din camera de presă! Vom reveni cu noi amănunte picante în curând.
Nu uitați să urmăriți și pagina de Facebook Air24 unde aveți ocazia să descoperiți frumusețile Lisabonei. Mai jos, Arena Altice văzută de sus, din telegondolă.
Acest site foloseste cookies.
Read More