Crimă terifiantă în Caraș Severin după ce un bărbat și-a înjunghiat mama. Tragedia a avut loc la Drobeta Turnu Severin. Bărbatul a înjunghiat-o mortal pe aceea care i-a dat viață. La fața locului au ajuns de urgență un echipaj de poliție dar și salvarea.
Crima a fost descoperită de un nepot al femeii, care a sunat la 112 și a anunțat incidentul.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Mehedinţi, bărbatul şi-a ucis mama prin înjunghiere. Crima s-a petrecut în apartamentul victimei, dar vecinii susţin că nu au auzit ceartă sau gălăgie.
”Mama şi fiul său locuiau într-un apartament din Drobeta Turnu Severin, acolo s-a şi petrecut crima. Femeia nu era imobilizată, iar vecinii nu au auzit gălăgie. Deocamdată nu se cunoaşte motivul crimei”, a declarat pentru news.ro reprezentantul IPJ Mehedinţi.
Poliţiştii s-au deplasat la faţă locului şi au început deja cercetările, iar trupul femeii a fost dus la IML pentru a fi efectuată necropsia.
Citește și Crimă în București: Mărturia băiatului de 9 ani care și-a ucis bunica
Crimă în București! Un copil de nouă ani și-a ucis bunica, înfigându-i un cuțit în zona gâtului. Acest caz a șocat opinia publică și toată lumea se întreabă cum puștiul a putut sa recurgă la un asemenea gest.
Nepotul a fost cel care a sunat la 112 și și-a mărturisit fapta operatorului.
„Am lovit-o cu cuțitul pe bunica, îi curge sânge!”, a spus copilul.
O vecină a familiei a declarat că băiatul vorbea foarte urât atât cu alţi copii, cât şi cu adulţii. Părinţii ar fi fost avertizaţi privind comportamentul său, dar nu au făcut nimic.
Copilul a fost audiat marți seară de poliţişti, împreună cu mama lui. Potrivit unor surse din anchetă, se pare că bunica nu şi-ar fi lăsat nepotul să se joace la calculator şi de aici ar fi pornit conflictul.
Când au ajuns la faţa locului, medicii au găsit-o pe femeie în stop cardio respirator, cu o rană masivă la gât, aşa că au anunţat şi poliţia.
În cursul după-amiezei a izbucnit o ceartă, iar într-un acces de furie copilul a luat un cuţit şi şi-a injughiat bunica. În momentul în care a realizat ce a făcut a sunat la 112 și le-a spus despre crimă. Paramedicii au venit și au încercat să o stabilizeze.
Din păcate, însă, după 45 de minute de manevre de resuscitare, bunica a murit. Nepotul a rămas la fața locului, iar anchetatorii au încercat să afle ce a determinat un asemenea atac din partea unui băiat în vârstă de 9 ani.
Citește și Crimă oribilă în Capitală. Un băiat de 9 ani și-a înjunghiat bunica
Vecinii susţin acum că minorul avea, în general, un comportament agresiv.
Chiar dacă vorbim despre o crimă, băiatul nu va ajunge la închisoare pentru această crimă. Asta deoarece copiii până în 14 ani nu răspund penal şi au nevoie de terapie.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
Daca sunteti inculți, nu mai postați pentru că vă faceți de râs.. Drobeta Turnu Severin este municipiu reședință a județului Mehedinți. Caraș -Severin este un județ limitrof,iar municipiul de reședință este Reșița. Ați cam lipsit la ora de geografie, dar să fiți liniștiți,nu sunteți singuri😁😁😁