Cristi Borcea cere din nou eliberarea condiționată. Fostul acționar al clubului Dinamo așteaptă miercuri sentința magistraților de la Judecătoria Sectorului 4.
Borcea se află în spatele gratiilor, executând o pedeapsă de șase ani și patru luni primită în dosarul Transferurilor.
Decizia pe care o vor lua judecătorii astăzi nu este una definitivă.
Afaceristul a mai făcut o astfel de cerere și în anul 2017. Magistații de la Judecătoria Sectorului 4 i-au admis atunci solicitarea.
Judecătorii au ţinut cont atunci de comportantul „ireproşabil” de care a dat dovadă în detenţie, pentru care a fost recompensat cu 10 permisii. Au luat în calcul şi faptul că are problemele de sănătate şi că a plătit prejudiciul de peste 1 milion de euro.
În luna octombrie, la apel, Tribunalul Ilfov a decis ca acesta să rămână după gratii și să poată face o cerere abia peste 6 luni.
În octombrie 2017, Cristi Borcea a vorbit în fața magistraților, regretând faptele pe care a admis că le-a comis.
“Regret faptele. Sunt adevărate, le regret foarte mult şi îmi pare rău că mi-am expus familia la ce am făcut. S-a redus pedeapsa cu opt luni. Nu am nimic de reproşat ANP. Vă rog să-mi daţi ocazia să merg lângă copiii mei”, a spus Cristian Borcea.
Șederea lui Cristian Borcea în spatele gratiilor a fost marcată de mai multe scandaluri, primul fiind legat de sarcina Valentinei Pelinel, iar al doilea de judecătoarea Geanina Terceanu.
Borcea și frații Becali au mituit-o pe judecătoare în schimbul eliberării condiționate. Mai mult decât atât s-a speculat că afaceristul ar fi avut o aventură cu Terceanu.
Citește și: ADEVĂRATA relație dintre Valentina Pelinel și Mihaela Borcea! Cum se înțeleg cele două
George Copos – 3 ani şi 8 luni cu executare
Mihai Stoica – 3 ani şi 6 luni cu executare
Cristi Borcea – 6 ani şi 4 luni cu executare
Ioan Becali – 6 ani şi 4 luni cu executare
Victor Becali – 4 ani şi 8 luni cu executare
Jean Pădureanu – 3 ani şi 4 luni cu executare
Gică Popescu – 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare
Gigi Neţoiu – 3 ani şi 4 luni cu executare
Acest site foloseste cookies.
Read More