Momentul în care decizi că vrei să te apuci de sport este unul crucial în schimbarea stilului de viață într-unul sănătos. Ai ajuns la sală și ai ales abonamentul care ți se potrivește, iar acum trebuie să alegi persoana care îți va fi ghid în acest proces. Noi te ajutăm cu tips and tricks despre cum să iei decizia care îți va transforma viața în bine.
Chiar dacă pe internet sunt o grămadă de videouri cu exerciții și antrenamente complete, a avea alături un antrenor personal face diferența între a merge mai departe sau a renunța ușor.
Îți dăm 5 motive pentru care să alegi unul, iar pe restul te lăsăm pe tine să le descoperi:
Atunci când mergi la sală vei întâlni mulți antrenori dintre care să îl alegi pe cel cu care urmează să lucrezi. Decizia nu este una ușor de luat și tocmai de aceea îți oferim niște sfaturi care suntem siguri că te vor ajuta pe termen lung.
Înainte de a începe să lucrezi alături de cineva trebuie să ai o conversație cu acea persoană să îți dai seama dacă vă potriviți în ceea ce privește mentalitatea și pe plan personal. E ca și atunci când dai sau susții un interviu pentru un job.
Poți să îți dai seama din primele interacțiuni dacă există șanse să creezi o conexiune cu antrenorul sau nu.
Având în vedere că el este cel care te va ghida de-a lungul timpului, trebuie să aveți o relație sănătoasă.
În ultimii ani au apărut multe cursuri pentru instructori de fitness care au loc de câteva ori pe an și astfel aceștia ajung să ia diplome pe bandă rulantă.
Un antrenor de fitness dedicat va merge mereu la cursuri de perfecționare și va investi în cunoștințele acumulate. Întrebându-i despre experiența pe care o au poți să îți dai seama dacă pentru ei sportul este doar un hobby care a ajuns să fie un job sau își dau interesul să fie mai buni an de an.
Un antrenor complex de fitness va putea să îți ofere și sfaturi de nutriție sau să te îndrume spre colegi de-ai săi specializați în această știință.
Atunci când faci sport pentru recuperare, antrenorul trebuie să știe recomandările medicului și să creeze planul de bătaie conform acestora. Astfel el devine și un fizioterapeut care știe să se plieze pe nevoile tale, să îți urmărească evoluția și să aibă grijă să efectuezi exercițiile corect.
Atunci când ai nevoie de încurajări și de o vorbă bună, antrenorul tău personal se transformă într-un psiholog care va ști ce să îți spună la momentul potrivit.
A alege să lucrezi alături de un antrenor personal este cea mai bună investiție pe care o poți face pentru tine în acest an. Schimbările se vor vedea atât pe partea fizică și mai ales pe plan mental, iar această combinație nu are cum să nu fie câștigătoare.
Înainte de a alege să bați palma cu cineva anume, interesează-te atât despre sala de fitness pe care intenționezi să o alegi, cât și despre antrenorul cu care urmează să lucrezi. Nu lăsa pe mâna altora una dintre cele mai importante decizii atunci când vine vorba de schimbarea stilului de viață și evoluției!
Acest site foloseste cookies.
Read More