Connect with us
Curățenie ecologică - 5 pași simpli pentru o casă mai sănătoasă

Știri

Curățenie ecologică – 5 pași simpli pentru o casă mai sănătoasă

Curățenie ecologică – 5 pași simpli pentru o casă mai sănătoasă

Deși reclamele din toate părțile încearcă să ne spună că locuința noastră trebuie să fie cât mai sterilă și că trebuie eliminate toate bacteriile și virușii, medicii sunt de altă părere. Potrivit experților, ar trebui să folosim dezinfectanți de suprafață doar la recomandarea unui medic, altfel curățarea cu diverse substanțe chimice poate fi nu doar costisitoare pentru portofelul nostru, ci ne poate afecta și sănătatea.

Sursa de imagine: Anna Puzatykh / Shutterstock.com

Mulți detergenți utilizați în mod obișnuit în casă pot provoca reacții alergice. Adesea acestea se manifestă prin apariția unor eczeme, care provoacă mâncărimi în special pe degete și palme. Eczema atopică, care este de obicei cauzată de substanțe chimice și de parfumurile artificiale din detergenți, afectează în prezent aproximativ 30% din populația Europei.

În plus, dezinfectanții și ingredientele active din produsele de curățenie ucid și bacteriile care sunt utile pentru oameni, slăbind permanent sistemul nostru imunitar. Nu în ultimul rând, aceste substanțe sunt dăunătoare chiar și pentru mediul înconjurător, deoarece ele pătrund prin intermediul apei reziduale în natură.

Iată care sunt principalele aspecte care trebuie urmate în curățenia ecologică pentru a fi în beneficiul portofelului, al sănătății și al mediului înconjurător și, bineînțeles, pentru a-ți păstra casa cu adevărat curată și ordonată.

1. Produsele vrac sunt o alegere bună

Probabil că acum vom dezamăgi puțin toți iubitorii de detergenți spray și lichid. Dacă tu sau alt membru al familiei suferiți de eczemă atopică sau alte reacții alergice ar trebui să vă orientați către curățenia ecologică. Vă recomandăm să optați în special pentru variantele vrac, adică detergenți pudră, fulgi de săpun și alte asemenea produse cât mai naturale.

Fie că este vorba de curățenie sau de îngrijire corporală, în ambele cazuri, produsele lichide trebuie conservate, altfel s-ar deteriora din cauza conținutului de apă. In general, ele conțin mai multe substanțe, așadar riscul să vă provoace anumite reacții este mai mare. În cazul produselor organice, producția de conservanți naturali este de obicei costisitoare, așadar și produsul final are un preț pe măsură.

2. Compoziție – cu cât mai puține cu atât mai bine

Dacă nu sunteți sigur de ce alegere să faceți și nu cunoașteți denumirile chimice, alegeți produsele care conțin cele mai puține substanțe. Un produs organic conține de obicei până la 5 ingrediente, iar compoziția sa poate fi înțeleasă și de un profan.

3. Verificați certificatele

Legislația este relativ laxă în ceea ce privește etichetarea detergenților. Din acest motiv, este posibil să vedeți cuvinte precum „natural”, „ecologic” sau „potrivit pentru copii” pe prospecte sau pe etichetele produselor, chiar și pe produse care cu siguranță nu au o compoziție cu adevărat organică.

Dacă doriți să fiți siguri, vă recomandăm să verificați mai întâi certificatele. Produsele cu adevărat ecologice au două certificate principale pe ambalaj, și anume EcoControl și Eco Garantie, iar foarte des este menționat și certificatul Vegan Society.

4. Mai puține produse, mai mult spațiu pentru depozitare

Dacă treceți la curățenia ecologică, probabil veți avea mai mult spațiu liber pe rafturile unde vă depozitați produsele. Vă puteți descurca cu un detergent pentru rufe albe, unul pentru cele colorate și un balsam de rufe, dacă aveți apa dură.

De asemenea, veți avea nevoie de un detergent de vase sau de tablete pentru mașina de spălat vase, de un detergent universal pe care îl veți folosi mai ales pentru a curăța podelele și suprafețele din bucătărie și baie, și de un detergent pentru murdăria persistentă, cum ar fi petele de grăsime din cuptor.

In plus, vă recomandăm să aveți întotdeauna acasă oțet și bicarbonat de sodiu. Cu ajutorul lor puteți curăța orice suprafață, bicarbonatul de sodiu creează un mediu alcalin în care unele bacterii și viruși nu pot supraviețui, iar oțetul, la rândul său, creează un mediu acid. Dacă alternați aceste două substanțe în timpul curățeniei, nu trebuie să vă mai faceți griji cu privire la înmulțirea bacteriilor în frigider sau în chiuvetă.

Sursa de imagine: ju_see / Shutterstock.com

5. Nu uitați de mănuși

Nu uitați să vă protejați mâinile chiar și atunci când folosiți produse naturale. Deși ingredientele lor sunt blânde, acestea sunt totuși produse concentrate. Unele dintre ele conțin ulei de nuci sau de portocale, ingrediente care nu cauzează de obicei probleme, dar care, în formă nediluată vă pot irita pielea.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top