Connect with us
Cutremur în Grecia, cu magnitudine de 6.4 grade!

Știri

Cutremur în Grecia, cu magnitudine de 6.4 grade!

Cutremur în Grecia. Un seism puternic cu magnitudinea de 6,4 a fost înregistrat vineri dimineaţa în largul Greciei, la 35 kilometri sud-vest de satul Lithakia, în insula Zante, din Marea Ionică, provocând daune, conform primelor informaţii, a anunţat Observatorul din Atena.

Potrivit site-ului institutului geologic american USGS, care a anunţat prima dată acest cutremur, cutremurul a avut o magnitudine de 6,8.

Reţeaua electrică a fost parţial afectată şi au fost cauzate pagube de alunecări de teren, a indicat presa locală.

Potrivit Observatorului din Atena, cutremurul a fost urmat de replici cu magnitudinea între 4,9 şi 6,4, care au fost puternic resimţite pe insula Zante.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în mare, la 287 km vest de Atena, potrivit Observatorului de la Atena.

Cutremurul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 22.50 GMT, la o adâncime estimată la 16,6 kilometri, a precizat USGS.

Cutremur în Grecia: Replici puternice în Zakynthos

Cutremurul s-a simţit puternic în Zakynthos, acolo având loc şi mai multe replici, cea mai mare având magnitudinea de 5,6 iar curentul a fost întrerupt pentru scurt timp.

Trei persoane au fost transportate la spital, două dintre ele fiind rănite uşor, conform purtătorului de cuvânt al agenţiei de protecţie civilă a Greciei.

Conform presei locale, o mânăstire din secolul 15 a fost afectată.

Pana de curent şi pagubele de la portul Zakynthos nu vor afecta operaţiunile portuare, au informat oficialii greci.

Site-ul de ştiri italian, Il Messaggero, a informat că seismul a fost simţit şi la sute de kilometri distanţă, în sudul Italiei. Pompierii din Calabria, Puglia şi Sicilia au primit mii de telefoane prin care cetăţenii cereau informaţii despre cutremur.

Seismul a fost simţit în Atena şi chiar şi în Albania, Italia, Libia şi Malta.

Citește și: Când se va repeta cutremurul din 1977? Seismologii și astrologii au o teorie interesantă

Citește și: Două cutremure au avut loc în România, într-o singură noapte!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top