Știri
Dan Negru revine la Antena 1 cu o nouă emisiune săptămânală – „Scena Misterelor”
Antena 1 se pregătește să-l readucă pe Dan Negru în casele telespectatorilor. Liderul incontestabil de audiență, va avea o emisiune săptămânala care se va numi „Scena Misterelor”.
Ce emisiune va prezenta Dan Negru la Antena 1
Scena misterelor va păstra formatul emisiunilor de revelion, mult adorate de public , fiind cel mai urmărit program ani la rândul. (Dan Negru: „Cred că mi-am ratat cariera”. Cum a ajuns să fie prezentator TV)
„Dacă prin anii 2000 deschideam drumul formatelor internaționale în televiziunea din România, acum vrem să arătăm că nici noi nu suntem mai prejos, iar “Scena Misterelor” e un bun exemplu de hit tv românesc. Deci, se poate!”, a declarat Dan Negru despre emisiune, într-un comunicat citat de paginademedia.ro.
La „Scena misterelor”, două tabere formate din vedete se vor lupta între ele pentru a ghici cine se ascunde în spatele unor măști.
Miza este să strângă puncte care, la final de emisiune, se vor transforma în bani pentru o cauză umanitară.
Măștile care vor apărea pe scenã ascund în spatele lor celebrități diverse, de la cântăreți la politicieni, actori, sportivi și vedete de televiziune.
Fiecare ediție „Scena misterelor” va aduce în fața publicului câte trei tablouri, iar în fiecare dintre ele vor apărea două măști diferite. Fiecare tablou ar putea fi considerat o călătorie în timp căci, prin intermediul acesteia, se va ajunge în Roma antică sau pe Marte, în junglă sau la Polul Nord, într-o secvență dintr-un film artistic celebru sau într-un desen animat, anunță Antena 1 într-un comunicat.
Emisiunea va avea și un coprezentator care fi anunțat în curând de Antena 1.