Connect with us
Dan Voiculescu ar putea fi eliberat condiționat. Magistrații se vor pronunța asupra cererii de liberare condiționată pe 10 ianuarie.

Știri

Dan Voiculescu află dacă va fi eliberat condiționat pe 10 ianuarie

Cererea de liberare condiționată a lui Dan Voiculescu va fi judeactă pe 10 ianuarie. Omul de afaceri este condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

În primă instanţă, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea lui Dan Voiculescu. În motivare s-a arătat că Dan Voiculescu a profitat de deficiențele legislative pentru a obţine cât mai uşor zile libere. Exemplu dat de magistrați a fost câștigarea a 60 de zile pentru două studii la care a lucrat patru ore.

Dan Voiculescu ar putea fi liber pe 10 ianuarie

Florian Surghie, avocatul lui Dan Voiculescu, a susţinut în fața magistraților că omul de afaceri a fost disciplinat în spatele gratiilor în această perioadă.

„49 de zile a câştigat din muncă fizică, la curăţenie. Nu cunosc capacităţile lui, dar pentru acele lucrări – că i-a luat mult, puţin – dar a muncit. Munca fizică şi intelectuală arată că e stăruitor în muncă. „Judecătorul care a judecat cererea de eliberare s-a erijat în judecător al fondului şi l-a anatemizat pe domnul Voiculescu.”, a spus avocatul Florian Surghie.

Procurorul de şedinţă a cerut judecătorului să respingă cererea, ca inadmisibilă.

„Nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. Nu există dovezi că inculpatul a consultat în penitenciar biografia indicată în lucrări. Fie nu a consultat bibliografia, fie lucrările nu sunt ştiinţifice, fie le-a scris în libertate, fie le-a scris altcineva. În penitenciar nu există unele lucrări din bibliografie, iar acesta nu a avut acces la calculator şi nici nu există dovezi că le-a primit de afară”, a spus procurorul.

Citește și: Sebastian Ghiță apare într-o nouă înregistrare: „Toate dosarele cu patroni de media au fost măsluite”

În aceste condiții, magistrații Tribunalului București au amânat pronunțarea pentru data de 10 ianuarie. Atunci, Dan Voiculescu va primi o decizie definitivă la cererea de liberare condiționată.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top