Atunci când clipim la zgomote puternice, cercetătorii spun că avem parte de o reacţie instinctivă ce se numeşte reflex de clipire acustic şi face parte din mecanismul de protecţie pe care îl manifestăm cu toţii atunci când ne confruntăm cu un pericol.
În mod normal, clipitul din ochi este o activitate fiziologică normală, şi cumva atât de banalizată încât nu o mai luăm în seamă. O persoană obişnuită clipeşte în medie de 10-20 ori în decursul unui singur minut. Spre deosebire de adulţi, copiii clipesc doar de 1-2 ori pe minut. Pe lângă acest aspect, clipitul din ochi ascunde numeroase detalii interesante.
Zgomotele puternice sunt deseori asociate, pe drept, unui pericol, iar ochii sunt o parte foarte preţioasă şi foarte sensibilă a corpului nostru, care merită protejată cu prioritate. De aceea, acest clipit este un reflex pentru viteză şi nu e controlat conştient. Iar atunci când sunt speriaţi, oamenii clipesc mai des şi mai lung. De exemplu, atunci când li se spune unor subiecţi că vor fi supuşi unor şocuri electrice – chiar şi atunci când nu li se administrează.
Întunericul este un alt factor care intensifică şi lungeşte clipitul – mai ales la persoanele cărora le este frică de întuneric.
În mod simetric, reacţia este diminuată de sentimentele de relaxare şi de fericire, în timp ce traumele o amplifică. De exemplu, pacienţii care suferă de stres post-traumatic, precum veteranii războiului din Vietnam, prezintă deseori astfel de reflexe de spaimă la un nivel mult amplificat faţă de cel normal.
Iar farmaceutic, alcoolul scade acest efect, în timp ce amfetaminele îl amplifică.