Connect with us
De ce a murit medicul de la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Ce spun de la ITM

Știri

De ce a murit medicul de la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Ce spun de la ITM

Un medic anestezist în vârstă de 38 de ani a murit la serviciu, la Spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti. Era deja de 24 de ore la datorie când l-au găsit colegii lui.

Acesta era epuizat, intrase în camera de odihnă pentru doctorii de gardă şi acolo a fost găsit fără suflare.

Medicul intrase în gardă, luni dimineaţa, la ora 8. Şi-a făcut treaba, iar la ora 2 noaptea, a intrat în camera de odihnă.

De atunci, colegii lui nu au mai ştiut absolut nimic despre el, până la 7 dimineaţa, când l-au găsit în stop cardio-respirator. Au încercat să îi ofere primul ajutor, însă eforturile lor au fost în zadar.

Conducerea a securizat spitalul

„Medicul efectua gărzi în cadrul spitalului conform programării lunare (…) În vârstă de 38 de ani, supraponderal, fumător, medicul nu era cunoscut cu patologie asociată”.

Cazul este anchetat atât de către poliţie, cât şi de inspectorii de muncă.

„Astăzi, 06.03.18, am fost anunţaţi de către ISU că în cadrul Spitalului de Urgenţă „Sf. Ioan”, a fost găsită o persoană decedată în cadrul camerei de gardă. Competenţa cercetării în acest caz revine Inspectoratului Teritorial de Muncă”, declară Constantin Bujor, director ITM Bucureşti.

Anchetatorii verifică şi programul medicului, pentru a vedea dacă nu cumva decesul a survenit în urma suprasolicitării. Şi nu exclud, deocamdată, nici ipoteza unei sinucideri. Doar rezultatele autopsiei vor face lumină în acest caz. Medicul care a murit în timpul gărzii era căsătorit şi avea un copil.

Citeşte şi Tragedie la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Un medic a fost găsit mort

Descoperire şocantă făcută la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Trupul neînsufleţit al unui medic a fost găsit chiar în camera de gardă.

Mai mulţi medici s-au alarmat după ce au încercat de mai multe ori să-l găsească pe colegul lor. Acesta fusese de gardă seara trecută.

Din primele informaţii, se pare că bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost găsit de colegi chiar în Camera de Gardă. Pentru a putea intra în camera unde acesta se afla, medicii au spart uşa.

Trupul a fost descoperit chiar de colegii bărbatului

Medicul a fost găsit fără suflare şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicul anestezist nu a mai putut fi salvat.

Fiind considerat accident de muncă, inspectorii ITM au deschis o anchetă. De asemenea, poliţiştii şi procurorii s-au prezentat la faţa locului pentru a efectua cercetări.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost ridicat de medicii legişti şi va fi supus unei necropsii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top