Connect with us
Programul RATB, SATB și Metrou de Paște 2019 - Program transport în comun București

Știri

Decizie INEDITĂ! Hoţ INTERZIS în mijloacele de transport în comun RATB

Judecătorii din Capitală au luat o decizie considerată o premieră în România. Este vorba despre cazul lui Ion Gâscă, în vârstă de 43 de ani, un hoț care a primit interdicție trei ani să urce în mijloacele de transport ale RATB.

Infractorul a fost prins în flagrant de trei ori în cinci zile, de polițiștii de la Brigada pentru Transportul Public, în timp ce le fura telefoanele călătorilor, potrivit libertatea.ro

Citeşte şi Şase mistere despre vise, desluşite. Putem să vedem viitorul în timp ce dormim?

Ajuns acum la 43 de ani, infractorul nu se dă bătut. Dovadă este faptul că, la începutul acestui an, pe 30 ianuarie, polițiștii de la Brigada pentru Transportul Public din Capitală l-au prins pe Gâscă în flagrant, în timp ce fura un telefon. Reținut și dus la anchetă, Ion Gâscă a primit doar un simplu control judiciar.

Scapă de cazier dacă dă înapoi ce a furat

Nici nu a ieșit bine din biroul anchetatorilor că, după 24 de ore, pe 1 februarie, a dat o nouă lovitură. Un alt telefon. Numai că și acum ofițerii de la Flagrant au fost pe fază și l-au săltat. Dar și a doua oară a primit control judiciar.

După ce a ieșit, în doar o oră, a dat o nouă lovitură. Ce nu știa el era că polițiștii îl urmăreau. Era 3 februarie. De această dată, procurorii l-au arestat, iar, ulterior, judecătorii l-au trimis, în primă instanță, pentru 3 ani în spatele gratiilor.

Ca măsură complementară, magistrații au decis ceva ce este o premieră în România. Este primul hoț interzis trei ani în mijloacele de transport ale RATB. Cu alte cuvinte, Gâscă nu mai poate pune piciorul în vreun tramvai, troleibuz sau autobuz din Capitală, după eliberare, timp de trei ani.

Citeşte şi LUNA nouă în Balanță! Schimbări majore, două femei din zodiac își înșală jumătatea

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top