Connect with us
Delta Dunării: O navă modernă va fi dată în folosinţă călătorilor

Știri

Delta Dunării: O navă modernă va fi dată în folosinţă călătorilor

Vești bune pentru vizitatorii Deltei! Operatorul de transport regulat de persoane şi mărfuri în Delta Dunării  va da în funcţiune, cel mai probabil luna viitoare, nava Banat, construită în anul 1972 şi modernizată cu 2,5 milioane de euro în ultimii trei ani, a anunţat marţi conducerea societăţii tulcene.

Nava, dotată cu aparatură performantă, cu o capacitate de 300 de persoane şi circa 20 de tone de marfă, poate să ajungă la destinaţii cu o oră mai repede decât înainte.

„Dacă n-am avea restricţii de circulaţie pe Dunăre, am scurta cu aproape o oră drumul de la Tulcea la Sulina. În timpul probelor, nu am avut nicio problemă din punct de vedere tehnic”, a declarat, pentru AGERPRES, comandantul navei, Nicolae Giurgiuvan.

Când va fi dată spre folosință

Potrivit directorului general al societăţii, Nicolae Chichi, nava Banat va fi dată în folosinţă, cel mai probabil, luna viitoare.

„Suntem în măsură să asigurăm populaţiei din Deltă un transport civilizat, conform criteriilor impuse de Uniunea Europeană. Caracterul social al activităţii noastre este dat de faptul că asigurăm transportul zilnic al populaţiei în Deltă şi trebuie să ajungem ca orice locuitor

din Deltă să meargă la Tulcea în orice zi. Există şi un caracter strategic, pentru că Navrom Delta SA are capacitatea de a evacua în caz de situaţii de risc oraşul Sulina, de exemplu, în patru ore”, a menţionat, în timpul prezentării oficiale a navei, preşedintele Consiliului de Administraţie al Navrom Delta SA, Victor Iancu.

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea este acţionar la societatea privată de aproape doi ani şi şi-a propus să mărească parcul de ambarcaţiuni al judeţului.

„S-a lucrat până acum la o estimare multi-anuală a numărului de pasageri care circulă în Deltă şi cred că anul viitor vom depune o cerere de finanţare pentru achiziţia de nave. Dorinţa noastră este să creştem ritmicitatea transportului în Deltă în tot timpul anului”, a precizat preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

În ce an a fost construită nava

Din nava construită în anul 1972, potrivit directorului societăţii care a modernizat-o, Dorin Bucă, nu a mai rămas decât 10%, respectiv chila navei.

„Este de departe cea mai bună navă din flota românească”, a apreciat Dorin Bucă.

Navrom Delta SA este singura societate privată care primeşte anual subvenţii de la Ministerul Transporturilor pentru a asigura curse regulate între Tulcea şi localităţile izolate din Deltă. Locuitorii comunităţilor din Rezervaţie care călătoresc cu mijloacele de transport ale acestei

societăţi plătesc un preţ de cel puţin două ori mai mic decât cel achitat de turişti, iar în mod curent, navele din Tulcea ajung cel puţin o dată la două zile în toate localităţile izolate din Deltă.

Potrivit Regulamentului de navigaţie pe Dunăre, toate navele care circulă pe braţele fluviului au obligaţia de a reduce viteza în dreptul localităţilor situate pe malul Dunării, aceasta fiind una din restricţiile pe care comandanţii navelor trebuie să le respecte pentru a proteja lucrările de apărare împotriva inundaţiilor din Deltă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top