Connect with us
Demisie în Guvernul Dăncilă. Valentin Popa nu mai este ministrul Educației

Știri

Demisie în Guvernul Dăncilă. Valentin Popa nu mai este ministrul Educației

Minstrul Educației, Valentin Popa, a demisionat din Guvern, după ce a avut o discuție astăzi cu Liviu Dragnea, în biroul acestuia de la Palatul Parlamentului.

„Nu sunt de acord cu solicitarea UDMR de aprobare a punctului 16 din Ordonanța, ca orele de Română la clasele cu predare în limbile minorităților naționale să fie desfășurate în limbile minorităților, de profesori de specialitate.

UDMR dorește revenirea la starea anterioară, când aceste ore erau susținute în afara normei de bază și plătite suplimentar de către învățătorii de la clase care predau în limbile minorităților și care astfel primeau până la 20% în plus la salariu.

După prânz, am anunțat-o pe doamna premier că demisionez”, a declarat fostul ministru al Educației, Valentin Popa, pentru MEDIAFAX.

Luni, acesta că este mulţumit de activitatea pe care a desfăşurat-o la minister şi consideră că până acum şi-a făcut „bine treaba”.

„Eu aş spune că sunt mulţumit. Am făcut un raport de activitate amplu, l-am prezentat doamnei prim-ministru şi intenţionez să îl prezint şi public pe site-ul ministerului şi veţi vedea acolo toate realizările”, a spus ministrul, prezent la deschiderea anului universitar la UPB.

Întrebat dacă îi este teamă că ar putea să se afle pe lista miniştrilor care vor fi remaniaţi, Valentin Popa a răspuns: „De ce să îmi fie teamă?

Atât timp cât doamna prim-ministru va avea nevoie de mine, mă va ţine în Guvern. Când va considera că nu îmi fac treaba, mă va remania. În momentul de faţă consider că mi-am făcut bine treaba”

Potrivit unor surse din rândul social-democraților, încă nu s-a luat o decizie cu privire la cine îl va înlocui, dar pe listă ar fi și numele lui Liviu Pop și al Ecaterinei Andronescu.

În ce context vine demisia lui Valentin Popa

Demisia vine în contextul în care preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, la Parlament, că protocolul de colaborare parlamentară cu PSD este în vigoare dar formaţiunea maghiară nu deschide „niciu subiect” până când Guvernul nu ”rezolvă” problema ordonanţei simple privind predarea limbii române.

„Nu e vorba de reînoire, noi am semnat pentru patru ani şi dacă nu întrerupe cineva e în vigoare. Noi facem o analiză în fiecare sesiune.

În acest moment, eu am spus că până nu se rezolvă problema aceea din ordonanţa simplă din august, acel articol privind predarea limbii şi literaturii române în şcoala generală în clasele primare, nu putem să deschidem niciun alt subiect”, a spus Kelemen Hunor, la Parlament, întrebat dacă mai există protocol PSD-UDMR.

El a precizat că speră într-o rezolvare a problemei în această săptămână.

Mandatul lui Valentin Popa a mai fost zguduit și de scandalul manualelor pline de greșeli, iar ministrul a mai fost criticat și pentru frecventele greșeli de exprimare pe care le făcea.

La sfârșitul lunii august, Nicolae Burnete, ministrul Cercetării, își anunța demisia din guvern.

Citește și: Viorica Dăncilă a fugit de jurnaliștii străini. La ce întrebare nu a vrut să răspundă

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Știri

To Top