Donald Trump, laudativ la adresa Pakistanului

2 Min Read
Donald Trump, laudativ la adresa Pakistanului

Donald Trump, laudativ la adresa Pakistanului. Guvernul de la Islamabad a anunțat că președintele ales al Statelor Unite l-a lăudat pe prim-ministrul Nawaz Sharif și și-a exprimat sprijinul pentru rezolvarea problemelor Pakistanului.

„Ești un tip grozav. Faci o treabă excelentă, ce este imediat vizibilă. Abia aștept să să ne întâlnim în curând. (…) simt că vorbesc cu o persoană pe care o cunosc de mult timp”, a afirmat Trump în cursul conversației telefonice cu premierul pakistanez, potrivit unui comunicat al Guvernului pakistanez.

Trump i-a spus liderul de la Islamabad că „are o repuțatie bună”. Nawaz Sharif este suspectat că ar fi implicat într-un caz de corupție.

„Țara dumitale este uimitoare cu oportunități nemaipomenite. Pakistanezii sunt unii dintre cei mai inteligenți oameni”, a mai spus președintele ales al SUA. Acesta și-a declarat disponibilitatea de a ajuta Pakistanul în soluționarea problemelor cu care se confruntă.

Trump l-a laudat și pe premierul Nawaz Sharif

Comunicatul trimis de Guvernul de la Islamabad a stârnit uimire, având în vedere declarațiile trecute ale lui Trump Acesta a nu a fost în trecut atât de admirativ la adresa Pakistanului, iar în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale a avut o retorică anti-musulmană.

„Să fie clar: Pakistanul nu ne este prieten. Le-am dat miliarde și miliarde de dolari, și ce am primit înapoi? Trădare și lipsă de respect – ba chiar mai rău”, scria Trump pe Twitter în ianuarie 2012.

Conform comunicatului emis de Guvernul de la Islamabad, Trump ar fi răspuns pozitiv unei invitații de a vizita Pakistanul. Acesta ar fi spus că ar fi „încântat să viziteze o țară fantastică, un loc fantastic al unor oameni fantastici”.

Citește și: Pakistan: Atentat terorist cumplit: Cel puțin 43 de morți

Echipa președintelui-ales al SUA a confirmat convorbirea telefonică. Aceștia au transmis că cei doi lideri au avut „o conversație productivă despre cum Statele Unite și Pakistanul vor avea o relație de lucru solidă în viitor”, informează AFP pe pagina electronică, potrivit Mediafax.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *