Dosarul de corupție al primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu a fost trimis înapoi la DNA. Lia Olguţa Vasilescu a declarat că a crezut că dosarul său va ajunge la CEDO. Însă nu este cazul, ”pentru că şi instanţele din România au sesizat ilegalitatea instrumentării dosarului său”.
”Se dovedeşte de a cincea instanţă deja că e un dosar făcut la cacealma. Doar pentru a mă împiedica să candidez la primărie, în vară. O făcătură de dosar care a pocnit în instanţă, înainte de a începe. Rezumat, dosarul meu înseamnă că dacă oamenii au încredere în tine, trebuie să faci închisoare.
Pentru că nu ştiu cum altfel să traduc «luare de mită constând în capital electoral». Credeam că acest dosar va ajunge la CEDO. Însă, văd că nu este cazul, pentru că şi instanţele din România au sesizat ilegalitatea instrumentării dosarului meu”, a afirmat primarul Lia Olguţa Vasilescu.
DNA precizează că în anul 2014 Lia Olguţa Vasilescu ar fi cerut şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova suma de 568.291,37. Respectivii afacerişti acceptând „solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor”, arată Parchetul.
Acest site foloseste cookies.
Read More