Connect with us
Anul școlar 2020-2021. Elevii ar putea merge zilnic la școală

Educatie

Anul școlar 2020-2021. Elevii ar putea merge zilnic la școală

Pandemia de coronavirus a provocat numeroase pagube în rândul oamenilor. În plus, mai multe domenii au fost afectate și au suferit modificări majore. Pe lângă economie sau turism, învățământul a fost greu pus la încercare. Astfel, școlile au fost închise, iar elevii și-au desfășurat activitatea în mediul online, ceea ce a reprezentat o mare provocare. Situația din țara noastră s-a agravat din ce în ce mai rău, iar cazurile de infectări au izbucnit în ultima perioadă, semn că pandemia nu a dispărut. Cu toate acestea, autoritățile susțin începerea noului an școlar, unii elevi fiind nevoiți să vină la școală chiar zilnic.

Anul școlar 2020-2021. Elevii ar putea merge zilnic la școală

Autoritățile din domeniul sanitar au recomandat, pentru anul școlar 2020-2021, ca elevii din ciclul primar, respectiv  și cei din anii terminali, care vor avea de susținut examene, să meargă normal la școală de la începerea anului școlar, iar ceilalți să învețe 50% online, de acasă, iar cealaltă jumătate să se prezinte fizic în unitățile de învățământ.

„INSP-ul recomandă, în special pentru școlarii din clasele 0-4, pentru cei din clasa a VIII-a și clasa a XII-a, așa cum a fost și anul acesta, să fie favorizați în acest proces și, dacă este posibil, să fie prezenți zilnic la școală”, a declarat dr. Alexandra Cucu, directorul Centrului Național de Evaluare și Promovare a Sănătății (CNEPSS) din cadrul INSP.

Alexandra Cucu a mai explicat că, în contextul în care copiii din ciclul primar și cei din anii terminali, clasele a VIII-a și a XII-a, vin zilnic în unitățile de învățământ, iar ceilalți vin jumătate din timpul normal de lucru, e posibil ca în unele dintre școli să fie necesare și spații suplimentare. Astfel, Ministerul Educației cere inspectoratelor teritoriale să solicite primăriilor să le pună la dispoziție clădiri suplimentare.

Premierul a atins acest subiect și a explicat că în această perioadă se pregătesc scenariile pentru deschiderea instituțiilor de învățământ, însă totul depinde de cum evoluează lucrurile din punct de vedere medical. Însă, o zi mai târziu, acesta a declarat că autorităţile sunt pregătite să asigure deschiderea anului şcolar 2020-2021, indiferent de situaţia epidemiologică.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Educatie

To Top