Educatie

Camera Deputaților a decis. Ce se va întâmpla cu școlile de meserii din România

Camera Deputaților a adoptat un proiect care vizează școlile de meserii din întreaga țară. Este vorba despre un act normativ care prevede că operatorii economici care susțin învățământul profesional-dual, vor beneficia de o serie de facilități. Proiectul a fost adoptat marți, 27 octombrie 2020.

Vești bune pentru școlile de meserii

Marți, 27 octombrie 2020, Camera Deputaților a adoptat un proiect prin care, operatorii economici care care susțin învățământul profesional-dual, vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe profitul reinvestit în acest fel, sau de deducere a sumelor direcționate către burse pentru elevi.

Conform proiectului, microîntreprinderile care efectuează sponsorizări pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, precum şi microîntreprinderile care acordă burse elevilor şcolarizaţi în învăţământul dual profesional, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.

Ce este învățământul profesional-dual

Sistemul de învățământ dual este înscris în sistemul de stat gratuit, fiind susținut de Ministerul Educației Naționale. Cei care aleg să învețe o meserie în acest sistem beneficiază, față de programele obișnuite ale ministerului, și de un sistem bursier privat.

Învățământul dual permite elevilor înscriși la o școală profesională de stat să își formeze cunoștințele practice în mediul real de munca oferit de companii, să se familiarizeze cu mediul de muncă direct în firma care are nevoie de competențele elevului, ceea ce reprezintă un important atu la începutul vieții profesionale.

Învățământul profesional-dual se organizează în baza unui contract de muncă, încheiat între elev și agentul economic. El oferă tinerilor, în același timp, posibilitatea de a intra pe piața muncii, și de a continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare.

La această formă de învățământ au acces și absolvenții din seriile anterioare care au părăsit sistemul de educație după absolvirea învățământului obligatoriu.

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More