Ministrul Sănătății le-a transmis românilor că nicio sărbătoare nu va mai fi la fel și că trebuie să înțelegem importanța respectării măsurilor impuse de autorități pentru limitarea infectărilor cu noul virus. Depășirea crizei provocate de noul virus, poate avea loc doar dacă regulile sunt respectate cu strictețe.
Nelu Tătaru a declarat că, de acum înainte, nicio sărbătoare a românilor nu va mai fi la fel și că, pentru a scăpa de noul virus, cu toții trebuie să respectăm cu strictețe măsurile impuse de către autorități.
În cadrul videoconferinței Profit Health Forum, Ministrul Sănătății a spus că nu vom avea sărbători Pascale la fel, nici Rusalii, concedii, școală sau viață socială.
El a ținut să sublinieze faptul că oamenii trebuie să se adapteze la criza sanitară și să fie atenți la respectarea normelor de distanțare fizică.
”Soluţia este respectarea şi impunerea unor reguli. Nu vrem şi nu merge spre un stat poliţenesc, dar sunt reguli care în situaţii de criză trebuie respectate. Am spus încă de la începutul acestei pandemii că nu va fi un an ca toţi ceilalţi. Nu vom avea sărbători Pascale la fel, nu vom avea Rusalii la fel, nu vom avea şcoala la fel, nu vom avea concedii la fel şi nu vom avea o viaţă socială la fel”, a spus Nelu Tătaru în cadrul videconferinței Profit Health Forum.
Cu privire la apropierea sărbătorilor de iarnă și la cum va trebui să ne comportăm în acest context sub pericolul virusului, și Raed Arafat a făcut declarații.
Șeful Comandamentului pentru Situații de Urgență, a precizat că sărbătorile de Crăciun vor fi adaptate acestui virus. Arafat nu a dezvoltat subiectul, însă, este clar că tot ce crează aglomerații, cum ar fi concertele și târgurile de Crăciun, este pus sub un mare semn al întrebării.
Acest site foloseste cookies.
Read More