Se închid școlile din cauza alegerilor locale. Scrutinul va avea loc la 27 septembrie, după ce a fost amânat în vară. Criza sanitară nu a fost depășită, însă autoritățile au decis că nu este riscant să se desfășoare alegerile locale, atâta timp cât vor fi respectate regulile de igienă, va fi purtată masca de protecție și se va păstra distanțarea socială. Majoritatea secțiilor de votare vor fi organizate în școli, motiv pentru care elevii vor avea parte de câteva zile libere. Decizia este oficială și a fost publicată în Monitorul Oficial.
Se închid școlile în perioada de dinainte și după alegeri. Cele mai multe secții de votare vor fi organizate în instituții de învățământ, iar înainte de scrutin, va fi nevoie de câteva zile pentru organizarea secțiilor, iar după, de alte zile pentru ca sălile să fie dezinfectate și să asigure revenirea în siguranță a elevilor la studii. Decizia este finală și a fost publicată în Monitorul Oficial.
Ministerul Educației și Cercetării transmite că activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a profesorilor din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Cursurile nu vor fi întrerupte, ci se vor organiza în regim online, chiar dacă se închid școlile.
“Activitatea didactică ce presupune prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar în care sunt organizate secţii de votare se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfăşura exclusiv în sistem online. Această decizie a fost aprobată de ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 46/2020.”, precizează MEC.
Cursurile față în față vor fi reluate în ziua de miercuri, 30 septembrie, după ce vor fi efectuat procesul de dezinfectare al sălilor în care se desfășoară alegerile locale. Se vor respecta în continuare măsurile de prevenire a infectării cu noul virus nemilos adoptate de autorități, în funcție de scenariul fiecărei instituții de învățământ.
“Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul Educaţiei şi Cercetării a avut-o cu reprezentanţi ai Asociaţiei Comunelor din România, ai Asociaţiei Oraşelor din România, ai Asociaţiei Municipiilor din România şi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.”, mai anunță MEC.
Acest site foloseste cookies.
Read More