Înscrierile la grădiniță au început online la multe dintre grădinițele de stat sau private. De mâine se pot depune și dosarele fizice la sediile grădinițelor arondate adresei celor mici. Ce acte trebuie să conțină dosarul, care sunt regulile noi și numărul maxim de elevi dintr-o clasă. Grupa mare de anul acesta este obligatorie.
Înscrierile la grădiniță în 2020 au început pe 25 mai pentru elevii care au trebuit reînscriși și dosarele au putut fi depuse online, fax, posță sau pe email. De mâine, 10 iunie, încep înscrierile pe bază de dosar. Iată ce acte sunt necesare.
În primul rând capacitatea grădinițelor va fi diminuată, deoarece numărul de copiii acceptați într-o grupă va fi ma mic. De asemenea aceștia nu mai pot dormi pe perioada verii în grădinițele cu program prelungit. Unele intituții spun că vor amplasa corturi afară.
Părinții care doresc să-și înscrie copii la grădiniță trebuie să urmeze pașii următori:
Ministerul Educației a publicat procedura oficială pentru înscrierea la grădiniță în 2020
În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice, conform edu.ro.
Criteriile generale de departajare sunt următoarele:
Cursuri: Luni, 14 septembrie 2020 – Marți, 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă: Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri: Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021
Cursuri: Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021
Cursuri: Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021
Cursuri: Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară: Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.
Ce este o grădiniță?
Grădinița este, conform legii, o instituție de învățământ. În România, pentru a funcționa, orice instituție de învățământ trebuie să fie autorizată să funcționeze provizoriu sau să fie acreditată.
Este interzisă, prin lege, desfășurarea de activități de învățământ în unități care nu au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau care nu au fost acreditate.
Ce trebuie să fac eu, ca părinte, când caut o grădiniță?
În primul rând, trebuie să vă informaţi pentru a vă asigura că grădinița respectivă funcționează legal.
Dacă nu v-ați hotărât, încă, la ce grădiniță să vă înscrieți copilul, puteți consulta listele grădinițelor care funcționează legal – fie consultând Cartografia școlară (http:// siiir.edu.ro/carto/), fie pe site-urile inspectoratelor școlare județene / al Municipiului București (care răspund de rețeaua școlară de la nivelul județului / Municipiului București). Adresele și alte date de contact ale inspectoratelor școlare pot fi găsite la http://www.edu.ro/index.php/articles/18811.
De asemenea, poate fi consultat site-ul ARACIP (http://aracip.edu.ro). Lista grădinițelor particulare autorizate să funcționeze provizoriu poate fi consultată la adresa: http:// www.edu.ro/index.php/articles/24182,
iar lista grădinițelor acreditate la adresa http://www.edu.ro/index.php/ articles/12078. Puteți solicita, direct la ARACIP, informații concrete privind anumite grădinițe: prin poștă, la adresa poștală: Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Str. Spiru Haret Nr. 12, et. 1, sector 1,
010176, București; prin fax: 0213192096; prin email: aracip@edu.gov.ro.
Sunt mai multe criterii pe care le puteți folosi, atunci când căutați o grădiniță. Cele mai utilizate criterii sunt:
calităţii pentru acea grădiniță. Site-ul dispune de un motor de căutare).
Dacă v-ați hotărât sau aveți în vedere o anumită grădiniță, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să solicitați reprezentanților grădiniței Ordinul de Ministru de autorizare de funcționare provizorie, Ordinul de Ministru de acreditare sau, după caz, Atestatul de calitate emis de ARACIP.
Prin procesul de evaluare externă, în urma căruia o grădiniță este autorizată să funcționeze provizoriu sau este acreditată, instituția abilitată de lege (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – ARACIP) verifică respectarea prevederilor legale referitoare la:
Autorizația de funcționare provizorie se acordă înainte ca grădinița să înceapă să funcționeze. Acreditarea se acordă după 3 sau 4 ani de funcționare (după prima promoție de absolvenți, dar nu mai târziu de 2 ani de la absolvirea acestei primei promoții).
În urma autorizării și acreditării, grădinița devine parte a rețelei școlare, respectiv a sistemului național de învățământ, fiind inspectată și controlată periodic pentru verificarea respectării cerințelor legale de funcționare.
De asemenea, la fiecare cinci ani, orice grădiniță trebuie evaluată periodic, pentru a verifica, din nou, respectarea cerințelor legale de funcționare, dar și pentru a evalua calitatea educației oferite de acea grădiniță. În urma vizitei de evaluare externă, ARACIP emite un atestat de calitate.
– 3 ani în cazul grădinițelor -, după care este necesară acreditarea.
Mai multe informații despre rolul și misiunea ARACIP puteți găsi la http://aracip.edu.ro
Ce riscuri îmi asum dacă grădiniţa copilului meu nu funcţionează legal?
Dacă vă decideți pentru o grădiniță care nu funcționează legal vă asumați anumite riscuri, pentru că ea nu este evaluată și controlată periodic de autorități.
În grădiniţele care sunt autorizate sau acreditate:
Acest site foloseste cookies.
Read More