Educatie

Sporul de coronavirus pentru profesori este neconstituțional. Vor mai primi sau nu banii

Sporul de coronavirus pentru profesori este neconstituțional, susțin surse din CCR. Este vorba despre Legea privind acordarea unui spor de risc destinat cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar în perioada pandemiei de coronavirus.

Sporul de COVID pentru profesori – neconstituțional

Surse din CCR au declarat pentru Agerpres că actul normativ privind acest spor este neconstituțional.

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Guvernului asupra legii pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ, stabilind că actul normativ e neconstituţional, notează sursa citată.

Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților pe 13 octombrie. El prevede acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice precum şi personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior.

Este vorba despre suma de 2.000 de lei lunar pentru prima categorie, respectiv de 1.500 de lei lunar, pentru a doua categorie, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă, pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii SARS-CoV-2.

Conform documentului, stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar/universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor/studenţilor.

Cine stabilește lista cu profesorii care primesc stimulente

De asemenea, actul normativ prevede ca lista cu persoanele care beneficiază de stimulentul de risc să se  stabilească lunar, prin decizie a conducătorului unităţii de învăţământ. Acesta este direct responsabil pentru întocmirea ei şi are obligaţia de a o comunica inspectoratului şcolar.

Precizăm faptul că școlile din România sunt închise la acest moment, din cauza pandemiei de coronavirus. Autoritățile centrale au decis că aceasta este cea mai bună variantă pentru a-i ține pe elevi și pe profesori în siguranță.

De asemenea, aceasta este și una dintre măsurile luate de către autorități în vederea limitării răspândirii coronavirusului.

Toți elevii din țara noastră învață acum în sistem online, de acasă și participă la ore prin intermediul unor platforme unde își văd profesorii și colegii prin intermediul camerelor web. Este o situație fără precedent în România, o situație despre care nu se știe cât va mai dura.

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More