Connect with us
Examene naționale anulate. Care sunt acestea și de ce au fost suspendate

Știri

Examene naționale anulate. Care sunt acestea și de ce au fost suspendate

Pandemia de coronavirus a provocat schimbări în numeroase domenii. Printre acestea, se numără și învățământul, care este supus unei grele încercări. Au fost luate mai multe măsuri în vederea desfășurării optime a activității didactice, printre care și închiderea școlilor. Evaluarea națională și bacalaureatul se vor desfășura, însă, în regim fizic, cu măsurile de protecție necesare. Cu toate acestea, Ministerul Educației a decis ca mai multe examene naționale să fie anulate.

Examene naționale anulate. Care sunt acestea și de ce au fost suspendate

Ministerul Educației a anunțat că pericolul prezentat de răspândirea rapidă a coronavirusului a dus la anularea mai multtor examene naționale. Astfel, anul acesta nu au mai avut loc Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Acestea ar fi trebuit să fie susținute în luna mai, la matematică și română.

În luna martie, Ministerul Educației și inspectorii şcolari au hotărât și anularea competiţiilor sportive şi olimpiadelor şcolare. Elevii au fost dezamăgiți, având în vedere că în 2019 au obținut rezultate remarcabile, respectiv 200 de distincţii prin participarea la concursuri internaţionale şi regionale.

Anul acesta sunt schimbări și în ceea ce privește Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Va fi organizată o perioadă de pregătire pentru examen. Astfel, elevii doritori își vor anunța prezența și va fi organizată o listă completă. Pregătirea se va desfășura în condiții optime, vor fi luate toate măsurile necesare evitării răspândirii coronavirusului. Vor fi organizate grupuri de maximum 10 elevi, distanțați fizic și care vor purta în mod obligatoriu măști. Fiecare sală de curs va fi dotată cu dezinfectant.

Examenele se vor desfășura în condiții de maximă siguranță, la datele stabilite. Elevii vor respecta și aici distanțarea socială. Intrarea și ieșirea din săli se vor face prin zone diferite. Copiii vor purta măşti la examene şi vor fi supravegheaţi şi de un medic. Nu este exclus ca timpul de examen să fie prelungit, din cauza condiţiilor stresante la care vor fi supuşi elevii.

 

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top