EXPLOZIE IASI: Doi oameni au murit, alti 11 au fost raniti VIDEO

02.08.2016
EXPLOZIE IASI: Doi oameni au murit, alti 11 au fost raniti VIDEO

Explozie Iasi. Doi oameni au murit si alti 11 au fost raniti, dupa ce un apartament dintr-un bloc din Iasi a sarit in aer.

Deflagratia s-a produs la un apartament de la parter al unui bloc cu patru etaje. Doi batrani locuiau in apartamentul cu pricina, iar locatarii imobilului spun ca s-a simtit miros de gaze de trei zile, insa nimeni nu a luat nicio masura.

Explozia a fost urmata de un incendiu, iar deflagratia a facut ca peretii blocului sa cada. Bubuitura a rasunat in cartierul iesean Copou, iar oamenii care locuiesc in zona au intrat in panica.

Citeste si: EXPLOZIE in Sectorul 6 din Bucuresti, pe Valea Cascadelor FOTO

Explozia a cauzat moartea celor doi batrani care traiau in apartament. Pompierii s-au deplasat de urgenta la fata locului, dar misiunea lor a fost grea, intrucat intrarea in bloc era blocata de bucatile de zid. Oamenii din imobil au fost evacuati pe geam.

Sase autospeciale cu apa si spuma, cinci ambulante si o masina de transportate victime multiple s-au deplasat la locul exploziei din Iasi.

Inspectoratul de stat in constructii va stabili daca structura de rezistenta a blocului a fost sau nu afectata.

Ca urmare a deflagratiei, 16 apartamente au fost grav afectate, iar toti locatarii au fost evacuati. Primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica, a hotarat sa ii cazeze pe cei afectati de explozie la caminul unui liceu.

EXPLOZIE IASI. Reactia primarului Mihai Chirica

„Am decis cazarea celor din blocul respectiv in caminul de la liceul I.C. Stefanescu. Multi dintre locatari au spus ca vor merge la rude, vom vedea cati oameni au nevoie de cazare. Blocul in care s-a produs explozia nu mai poate fi locuit, cel putin pana la efectuarea unei expertize. Inclusiv scara interioara a fost distrusa”, a declarat pentru News.ro Mihai Chirica.

Oamenii legii au demarat o ancheta pentru a stabili cu exactitate circumstantele in care s-a produs aceasta tragedie.

foto:ziaruldeiasi.ro