Externe

AP a identificat cel putin 72 de gropi comune lasate in urma de ISIS in Irak si Siria, unde s-ar afla mii de cadavre

Agentia internationala de presa Associated Press a identificat cel putin 72 de gropi comune lasate in urma de gruparea terorista Stat Islamic, care a pierdut o mare parte din teritoriul pe care il controla.

Saptesprezece dintre cele 72 de gropi comune se afla in Siria, dintre care una in care se afla cadavre ale ccel putin 400 sute de membri ai unui singur trib, exterminat de ISIS.

De asemenea, 16 dintre gropile comune de pe teritoriul Irakului se afla in zone unde excavarea este prea periculoasa, iar autoritatile nu pot nici macar sa estimeze numarul mortilor.

In cazul altora, estimarile se bazeaza pe ce isi amintesc supravietuitorii traumatizati ai masacrelor, pe propaganda ISIS si pe imaginile din satelit.

Chiar si fara a avea toate datele, estimarile privind numarul total al victimelor sunt enorme – intre 5.200 si peste 15.000.

Satelitii ofera cea mai clara imagine a masacrelor, precum cel de la inchisoarea Badoush, din iunie 2014, in care au fost ucisi 600 de detinuti. O zona in care pamantul pare sa fi fost sapat recent este cel mai probabil loc unde au fost ingropate victimele, potrivit unor imagini obtinute de AP scrie news.ro.

La Sinjar, Rasho Qassim trece zilnic pe langa groapa comuna din Hardan, unde se afla trupurile neinsufletite ale celor doi fii ai sai.

Zona este inchisa, iar Qassim asteapta banii si dorinta politica pentru excavare. Dovezile pe care le contin raman, pana atunci, ingropate.

“Vrem sa ii scoatem de acolo. Au ramas numai oasele. Dar au spus ‘Nu, trebuie sa ramana acolo, o comisie va veni si ii va exhuma mai tarziu’”, a spus Qassim.

ISIS nu a facut nicio tentativa sa isi ascunda atrocitatile. Dar documentarea a ceea ce oficiali din ONU si nu numai au descris drept un genocid va fi complicata pe masura de gropile comune sunt deteriorate.

Gruparea ISIS a vizat in special minoritatea yazidi, pentru ca o considera necredincioasa. Credinta yazidi contine elemente de crestinism si islam, dar este distincta de cele doua religii.

Autoritatile irakiene au facut, insa, dreptate in cel putin unul dintre masacrele ISIS – executia a circa 1.700 de soldati irakieni, mitraliati la baza Speicher. Pe 21 august, 36 de militantii islamisti au fost spanzurati pentru acea crima.

Insa, in zonele aflate inca sub control ISIS, dreptatea este departe, chiar si cand extremistii filmeaza atrocitatile. Este cazul unei gropi din Mosul si al crevasei al-Houta, din provincia siriana Rakka, unde ar fi fost aruncate mii de cadavre.

Sute de gropi comune s-ar afla inca in teritoriul controlat de Stat Islamic, dar nu vor putea fi gasite decat atunci cand se vor opri luptele. Deocamdata, AP a obtinut informatii despre 17 dintre ele, din interviuri cu activisti, combatanti si locuitori din fiefurile ISIS.

Acest articol a fost actualizat la: 2016-08-30T19:48:06+03:00 19:48

Share
Scris de
Adrian Vrauko

Acest site foloseste cookies.

Read More