Externe

Cabinetul Trump: Cine va conduce America în următorii patru ani

Vineri, Donald Trump va deveni cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii. Viitorul lider de la Casa Albă și-a construit cabinetul după asemănarea sa. Majoritatea membrilor administrației Trump, sunt bărbați albi, bătrâni, bogați și cu puțină experiență politică.

Încă din timpul campaniei electorale, Donald Trump susținea că echipa sa guvernamentală va fi formată din specialiști și oamenii săi de încredere, nu neapărat din politicieni versați. Viitorul președinte a ales oameni care s-au născut bogați, au studiat la școli de elită, dar care nu au neapărat experiență în domeniile pe care le vor conduce.

Cabinetul Donald Trump:

Steve Mnuchin – Secretarul Trezoreriei

Munchin nu a lucrat niciodată pentru guvernul de la Washington și nu are experiență în politicile microeconomice, însă, a coordonat campania de strângere de fonduri a lui Trump, în cursa prezidențială. Înaintea audierilor, Mnuchin a omis să declare interesele pe care la are într-o companie din Insulele Cayman precum și bunuri în valoare de 100 milioane de dolari.

Tom Price – Secretarul pentru Sănătate și Resurse Umane

Price, în vârstă de 62 de ani, este un chirurg ortoped care conduce Comisia pentru Buget a Camerei Reprezentanţilor. Acesta este cunoscut pentru tranzacțiile cu acțiunile fondurilor de sănătate, ale căror legislație o scrie chiar el. De asemenea, el este unul dintre cei mai aprigi critici ai Obamacare.

Citește și: Realizările lui Barack Obama în cei opt ani la Casa Albă

Bety DeVos – Secretarul Educației

Betsy DeVos, în vârstă de 58 de ani, este o donatoare republicană miliardară și preşedintă a Partidului Republican în Michigan. Este o militantă cunoscută împotriva sistemului public de educație. DeVos a făcut demersuri în vederea acordării unor vouchere, la nivel de stat, pe care familiile să le folosească pentru a-şi trimite copiii la şcoli private. De asemenea, ea a susținut că școlile ar trebui să aibă la dispoziție arme, pentru a se apăra împotriva atacurilor urșilor grizzly.

Andrew Puzder – Secretarul Muncii

Puzder este directorul grupului CKE Restaurants, care conduce lanţul fast-food Carl Jr. and Hardee. Omul care va fi responsabil de apărarea drepturilor muncitorilor, este un oponent îndârjit al proiectelor de creștere al salariului minim și al legilor privind acordarea bonurilor de masă și plătirea timpului suplimentar. Compania pe care o conduce a fost acuzată în mai multe rânduri de încălcarea drepturilor salariaților.

Ben Carson – Secretarul Locuinței și Dezvoltării Urbane

Ben Carson un neurochirurg pensionar, s-a retras din cursa republicană pentru Casa Albă în martie, iar apoi a anunțat că îl susține pe Donald Trump. Fostul candidat la alegerile prezidențiale nu are deloc experiență în legile de urbanism. Carson este primul afro-american ales pentru un post în cabinetul Trump, iar presa scrie că acest lucru se datorează faptului că fostul neurochirurg este și una dintre puținele persoane de culoare pe care acesta le cunoaște.

Mick Mulvaney – Directorul de Buget al Casei Albe

Mulvaney a recunoscut recent că a angajat o dădacă fără să plătească taxele la stat, totalizând un prejudiciu de 15.000$.

Citește și: Anonymous îl amenință pe Trump: „Vei regreta următorii patru ani”

Willbur Ross – Secretarul Comerțului

Wilbur Ross, în vârstă de 79 de ani, are o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari. Asta îl face al 232 cel mai bogat om din Statele Unite, potrivit Forbes. Colecţionar de tablouri ale unor maeştri ca belgianul René Magritte, acesta a lucrat o perioadă îndelungată pentru Banca Rothschild şi s-a specializat în falimente. De curând acesta a admis că unii dintre angajații săi nu au documente legale.

Ryan Zinke – Secretarul de Interne

Zinke, în vârstă de 55 de ani, este fost comandant Navy Seals și membru al Subcomisiei pentru resurse naturale din cadrul Camerei Reprezentanţilor. El a votat o lege care să slăbească garanţiile în domeniului apărării mediului pe terenurile publice. Noul secretar de Interne a fost prins de mai multe ori decontând la stat călătorii în scop personal.

Scott Pruitt – Administratorul Agenției pentru Protecția Mediului

Scott Pruitt, în vârstă de 48 de ani, a devenit în 2011 procurorul Oklahomei, un stat bogat în rezerve de petrol. La fel ca Puzder și DeVos, acesta pare să fi fost numit în funcție datorită opoziției față de politicile departamentului pe care îl controlează.  Ca procuror al statului Oklahoma, el a contestat EPA în instanţă pentru a obține o abrogare a reglementărilor vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ale centralelor pe cărbuni.

În cursul audierilor pentru confirmarea sa în funcție, la întrebările despre poziția sa în scandalul otrăvirii apei cu plumb în Flint Michigan, Pruitt a declarat că nu s-a documentat asupra cercetărilor științifice.

Michael Flynn – Consilier pentru Securitatea Națională

Locotenent-generalul în retragere Flynn, are 57 de ani și este vicepreședintele echipei sale de tranziție. Acesta este cunoscut ca fiind islamofob și a fost demis din ultima sa funcție în Guvern din cauza managementului slab.

Michael Flynn a discutat, recent, cu ambasadorul României la Washington, George Maior, despre România și rolul ei în NATO.

Citește și: Angela Merkel, reacție după declarațiile îngrijorătoare ale lui Donald Trump

Rex Tillerson – Secretar de Stat

Tillerson, în vârstă de 64 de ani, va conduce diplomația americană, după ce și-a petrecut întreaga carieră la Exxon Mobil Corp, al cărei preşedinte şi CEO a devenit în 2006. El nu are nici un fel de experiență diplomatic sau politică.

Jeff Sessions – Secretarul Justiției (Procuror General)

În vârstă de 69 de ani, Sessions a fost primul senator care a susţinut candidatura lui Trump la alegerile prezidențiale. Senatorul din Alabama a adoptat o poziţie dură împotriva imigraţiei ilegale şi se opune acordării cetăţeniei imigranţilor fără documente.

Acesta s-a declarat de acord cu dorința lui Trump de a anula normele prin care se acordă protecție temporară copiilor imigranților aduși ilegal în țară.

James Matiss – Secretarul Apărării

Matiss are 66 de ani și este un general în retragere din Corpul pușcașilor marini. El este cunoscut în Forţele armate americane drept „Mad Dog”.

Matiss a fost criticat dur după ce a spus că ”este distractiv să tragi în cineva”.

Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-20T14:11:36+02:00 14:11

Acest site foloseste cookies.

Read More