Externe

Cehia începe relaxarea restricțiilor. Granițele ar putea rămâne închise un an

Începând 20 aprilie, Cehia a relaxat măsurile de carantină impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, republica a intrat în prima etapă a relaxării, ceea ce a adus câteva schimbări. Autoritățile de la Praga au redeschis mai multe magazine și centre sportive și au ridicat restricțiile privind activitatea fizică. De altfel, președintele are în vedere închiderea granițelor pentru un an, ca o metodă de precauție pentru populația țării.

Cehia începe relaxarea restricțiilor. Granițele ar putea rămâne închise un an

Președintele Cehiei, Milos Zeman, ar dori să ia această decizie pentru cetățenii săi și pentru a evita călătoriile în țări în care epidemia nu s-a încheiat încă. Astfel, Cehia nu va primi și nu va face vizite. Președintele încurajează locuitorii să „se bucure de peisajele mirifice ale Cehiei”, fiind singurele la care vor avea acces în următoarea perioadă.  Ministrul Adam Vojtech a declarat, ulterior, că restricţiile ar putea fi păstrate doar pentru anumite ţări, în timp ce călătoriile în state precum Slovacia ori Croaţia ar putea fi permise.

În ceea ce privește măsurile de relaxare, guvernul ceh a decis ca începând din 27 aprilie,  să fie redeschise magazinele cu suprafață de până la 200 de metri pătrați. Asta în cazul în care nu sunt amplasate în centre comerciale cu suprafață de peste 5000 de metri. Totodată, la începutul lunii iunie s-ar putea redeschide hotelurile, cafenelele, teatrele, muzeele și galeriile de artă.

De altfel, ministrul Sănătății din Cehia a anunțat că fotbalul s-ar putea relua din data de 8 iunie. În acest caz, spectatorii nu vor putea participa la aceste partide.

Paștele cehilor va aduce un nou val de îmbolnăviri. Cu toate acestea, președintele a declarat că locuitorii săi au fost foarte responsabili și s-au suspus restricțiilor impuse. Conform lui, de la sfârșitul lunii martie, raportul dintre rezultatele pozitive din numărul total de teste a scăzut treptat.

 

 

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More