Whisper, ultimul câine corgi al reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, aparţinând unei rase canine de talie mică, preferata suveranei, a decedat, relatează vineri cotidianul Daily Mail.
Regina este „profund întristată” de dispariţia acestui companion fidel, care avea 12 ani şi pe care suverana britanică l-a adoptat în 2016 după moartea stăpânului său, Bill Fenwick, fost îngrijitor la Sandringham, una dintre proprietăţile familiei regale britanice, potrivit aceluiaşi tabloid, citat de AFP.
Whisper era ultimul corgi care a rămas în posesia reginei Elisabeta a II-a după moartea lui Willow, la începutul acestui an, descendent al unei linii de câini corgi de a căror înmulţire s-a ocupat suverana britanică.
Palatul Buckingham nu a răspuns solicitării AFP de a face precizări pe această temă.
Regina mai deţine în prezent doi câini, Vulcan şi Candy, exemplare din rasa dorgi, o încrucişare între corgi şi teckel (dachshund).
În 2015, presa britanică a relatat că regina a nu va mai înmulţi câini corgi din dorinţa ca aceştia să nu rămână orfani după decesul ei.
Rasa corgi a apărut pentru prima oară în familia regală în anii 1930. Regina Elisabeta a II-a a înmulţit mai multe generaţii după Susan, primul său corgi, primit în dar cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani, în 1944.
Câinii reginei obişnuiau să se plimbe nestingheriţi în Palatul Buckingham. Mai mulţi dintre ei au fost imortalizaţi alături de suverana britanică în fotografii şi tablouri oficiale.
Willow, penultimul descendent familiei de corgi regali, a decedat în luna aprilie. El avea aproape 15 ani, suferea de cancer şi a fost eutanasiat la Castelul Windsor.
Willow a fost cel de-al 14-lea urmaş al lui Susan, câinele primit în dar de prinţesa Elisabeta cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani, în 1944.
Willow a apărut în celebrul videoclip din 2012 cu James Bond în care regina apare cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra.
În acesta, câinele şi alţi doi corgi, Monty şi Holly, îl întâmpină pe agentul secret 007, interpretat de Daniel Craig, în timp ce acesta soseşte la palat pentru a-i fi încredinţată o misiune din partea reginei. Monty, care avea atunci 13 ani, a decedat câteva luni mai târziu. Holly a fost eutanasiată în octombrie 2016 în urma unei afecţiuni.
Prinţul Harry a dezvăluit anul trecut că Meghan Markle, logodnica lui la acea vreme, a reuşit să se facă plăcută „imediat” de câinii reginei. „Am fost lătrat în ultimii 33 de ani – ea a intrat, absolut nimic”, a descris prinţul întâlnirea dintre Meghan Markle şi patrupede. „Au stat pe picioarele mele în timpul ceaiului, a fost foarte drăguţ”, a povestit la rândul ei Meghan Markle.
Citește și: Unul din prietenii lui Meghan Markle rupe tăcerea: „A fost făcătură … „
Acest articol a fost actualizat la: 2018-10-26T15:29:12+03:00 15:29
Acest site foloseste cookies.
Read More