A fost explozie la sediul central Lidl din Germania. Potrivit primelor informații, cel puțin trei persoane au fost rănite după ce o bombă aflată într-un pachet a explodat în sediul Lidl. Acesta este situat în orăşelul Neckarsulm, în landul Baden-Württemberg, la circa 60 de kilometri nord de oraşul Stuttgart.
Explozia la sediul central Lidl din Germania a făcut trei victime. În momentul deflagrației, în sediu se aflau peste 100 de angajați. Din fericire, toți au fost evacuați și sunt în afara oricărui pericol. Din informațiile de până acum reiese că a fost vorba despre un dispozitiv care era într-un pachet și care a explodat atunci când a fost deschis. Incidentul a avut loc după ora locală 15:30.
La fața locului au intervenit autoritățile care au evacuat clădirea, iar o echipă de geniști a căutat alte posibile bombe în interior. În același timp, un elicopter a survolat întreaga zonă. Nu au mai fost găsite alte bombe, dar cercetările sunt în curs.
Această explozie a avut loc la două zile distanță față de alta. Tot săptămâna aceasta a avut loc o deflagrație la sediul unui producător de alimente situat la 60 km de orașul în care este sediul central Lidl. Atunci un angajat a fost rănit după ce a deschis un pachet asemănător celui din explozia de la Lidl.
Trei persoane au fost rănite în deflagrația de miercuri, 17 februarie 2021, de la sediul central Lidl din Germania. Două dintre acestea se află în stare gravă și sunt sub supravegherea medicilor.
Potrivit presei străine, explozia ar fi avut loc în zona în care retailerul primea coletele. Cu toate acestea, din motive de siguranță, autoritățile au decis să evacueze întreg sediul. Nu se cunoaște motivul pentru care cineva ar fi recurs la acest atac asupra Lidl.
Lidl a transmis că în urma acestui incident, au fost făcute verificări la toate clădirile companiei. Geniștii și câini specializați în descoperirea de explozibili au patrulat întreaga zonă. Poliția analizează o posibilă legătură cu un caz similar din apropiere, chiar de săptămâna aceasta.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Poliţiei, la originea exploziei s-ar afla „un pachet cu bombă sau o scrisoare cu bombă”.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-18T07:37:36+02:00 7:37
Acest site foloseste cookies.
Read More