Externe

Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor turiștilor români din străinătate să revină în țară

Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor cetățenilor români care se află ca turiști în străinătate să depună demersuri pentru scurtarea șederii și revenirea în țară în cel mai scurt timp, în contextul evoluției la nivel global a infecției cu COVID-19 și a demersurilor altor state.

Având în vedere faptul că măsurile adoptate la nivelul statelor pot afecta inclusiv traficul aerian și pot suferi modificări de la o zi la alta, MAE recomandă contactarea agențiilor de voiaj și a companiilor aeriene în vederea modificării zborurilor și a identificării unor rute alternative pentru retur.

Totodată, MAE subliniază că orice călătorie în străinătate în contextul actual trebuie evaluată cu responsabilitate și din perspectiva riscurilor antrenate de măsurile adoptate de statele de tranzit și destinație și recomandă consultarea informațiilor disponibile pe site-ul MAE și pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

De asemenea, MAE face apel la turiștii români care se află în străinătate de a manifesta responsabilitate și subliniază că identificarea de soluții reprezintă un exercițiu comun, o responsabilitate comună.

În același timp, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliu sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă.

Share
Scris de
Huff

Acest site foloseste cookies.

Read More