Externe

Nunta Regală. Prințul Harry s-a casătorit cu Meghan. FOTO & VIDEO integral

Nunta Regală a fost cel mai așteptat eveniment al anului 2018. Astăzi, 19 mai 2019, prințul Harry și Meghan s-au casatorit în Biserica din Windsor. Regina Marii Britanii, Elisabeta a doua, alături de întreaga familie regală au fost alături de fiul cel mic al casei regale.

Nunta Regală. Peste 2 miliarde de oameni au urmărit evenimentul

Prințul Harry este de astăzi oficial soțul lui Meghan, care a primit astăzi titlul regal din partea Reginei, de ducesă de Sussex. Același tilu a fost primit și de prințul Harry.

Citește aici: Nunta Regală. Jurămintele spuse la căsătorie de Prințul Harry și Meghan VIDEO

Știri pe tema: Nunta regală

Nunta regală a fost transmisă în întreaga lume, peste 2 miliarde de oameni au urmărit nunta regală la TV sau online. Canalul Casei Regale a transmis în direct ceremonia, fluxul fiind preluat de toate marile publicații din lume.

Grupul Smart Activity, site-urile Huff.ro și Revista TEO au transmis în direct pe pagina de Facebook Teo Trandafir ceremonia religioasă și întreg evenimentul de la nunta regală.

Citește aici: Nunta Regală. Prințul Harry s-a căsătorit cu Meghan. Jurămintele

VIDEO – Nunta regală!

Video integral de la nunta regală. Prințul Harry și Meghan s-a căsătorit.

Jurămintele lui Harry și Meghan.

Alte videouri de la nunta regală

Rugăciunea dedicată mirilor.

Jurăminte. Harry și Meghan au devenit de astăzi soț și soție

JURĂMINTELE: „Eu, Harry, te iau pe tine Meghan sa-mi fii sotie. Voi fi alături de tine la bine și la rău, la sărăcie, la boală și la sănătate. Am să te iubesc și să te prețuiesc până când moartea ne va despărți. În prezența Domnului fac acest jurământ.

Eu, Meghan, te iau pe tine Harry să fii soțul meu, să te am și să te păstrez. Am să te iubesc și să te prețuiesc după legea sfântă a lui Dumnezeu până când moartea ne desparte”

Galerie foto

Prinţul Harry şi Meghan Markle au fost declaraţi soţ şi soţie în cadrul unei ceremonii ca-n poveşti derulată sâmbătă în capela St. George a castelului Windsor, transmite Press Association.

Nepotul reginei Elisabeta a II-a şi fosta actriţă, care a primit rangul de Alteţă Regală şi titlul de ducesă de Sussex, şi-au jurat dragoste eternă într-o atmosferă în care basmul s-a împletit cu istoria, într-o ceremonie urmărită, din faţa televizoarelor, de milioane de oameni de pretutindeni din lume.

Mireasa, care face parte acum din familia regală britanică, a purtat o rochie cu mâneci lungi, uluitor de elegantă şi de simplă, creaţie a designerului britanic Clare Waight Keller, director artistic al casei de modă franceze Givenchy

Ce i-a șoptit prințul Harry lui Meghan

„Arăţi incredibil!”, i-a şoptit prinţul Harry lui Meghan după ce aceasta a fost condusă până la altar de prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic. „Mulţumesc”, i-a răspuns ea tot şoptit, cu modestie. Cei doi s-au ţinut de mâini şi au zâmbit fericiţi pe durata întregii ceremonii.

Voalul delicat purtat de mireasă a fost croit din mătase cu flori brodate ce reprezintă flora tuturor celor 53 de state membre ale Commonwealth-ului. Trena rochiei a fost purtată de doi paji şi a avut lungimea de 5 metri. Voalul a fost fixat cu celebra tiară Diamond Bandeau ce i-a aparţinut reginei Mary şi pe care regina Elisabeta a II-a i-a împrumutat-o miresei pentru eveniment.

Ceremonia a fost marcată de o predică entuziastă despre puterea iubirii susţinută de episcopul Bisericii Episcopale Americane, Michael Curry.

Regina Elisabeta a II-a, soţul său, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales şi ducesa de Cornwall, ducele şi ducesa de Cambridge s-au numărat printre cei 30 de membri ai familiei regale britanice ce au fost prezenţi la eveniment.

La serviciul religios au asistat 600 de invitaţi, printre care numeroase personalităţi din lumea filmului, a muzicii şi sportului. Dintre aceştia, Press Association îi aminteşte pe Oprah Winfrey, Serena Williams, George şi Amal Clooney, Sir Elton John, Idris Elba şi David şi Victoria Beckham.

Arhiepiscopul de Canterbury i-a declarat pe Harry şi Meghan soţ şi soţie după ce şi-au spus jurămintele şi au schimbat verighetele.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-05-19T21:37:39+03:00 21:37

Share
Scris de
Ioan Adi

Acest site foloseste cookies.

Read More