Externe

Președintele Ecuadorului:”Assange a încercat să creeze un centru de spionaj în interiorul Ambasadei”

Președintele Ecuadorului, Lenin Moreno, a declarat că decizia de retragere a azilului politic în cazul fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, a fost luată deoarece acesta a încercat să înființeze un „centru de spionaj” în cadrul Ambasadei Ecuadorului la Londra, potrivit France 24.

„Este regretabil că, de pe teritoriul nostru și cu permisiunea fostului Guvern, Ambasada noastră de la Londra a fost folosită pentru ingerințe în politicile altor state”, a declarat Moreno. „Casa noastră nu poate deveni un centru de spionaj, nu putem permite așa ceva. Decizia noastră nu a fost una arbitrară, ci s-a bazat pe legislația internațională”, a adăugat Moreno.

Președintele Ecuadorului a transmis recent că i-a retas dreptul de azil politic lui Julian Assange deoarece acesta ar fi încălcat în mod repetat mai multe convenții internaționale. Assange trăia de șapte ani în incinta ambasadei și a fost arestat de către autoritățile britanice joi.

Reprezentanții grupului WikiLeaks au transmis că Assange a fost victima unei operațiuni sofisticate de spionaj în perioada în care a stat în ambasada Ecuadorului.

Assange a beneficiat de azil politic în ambasada Ecuadorului la Londra începând cu anul 2012, pentru a evita arestarea și extrădarea în Suedia, unde a fost acuzat de agresiune sexuală. Autoritățile suedeze au închis investigația între timp, însă autoritățile britanice au informat că îl vor aresta pe Assange pentru că a încălcat termenii eliberării pe cauțiune.

Fondatorul WikiLeaks se teme că ar putea fi extrădat în Statele Unite, unde ar putea fi pus sub acuzare pentru publicarea unor documente oficiale ale Guvernului privind conflictele din Afganistan și Irak.

Share
Scris de
Andrei Petrescu

Acest site foloseste cookies.

Read More