Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat că Statele Unite vor utiliza toate instrumentele politice și economice pe care le au la dispoziție pentru a-l trage la răspundere pe Nicolas Maduro pentru criza economică și socială din Venezuela, potrivit Reuters.
El a mai adăugat că autoritățile americane vor lua măsuri pentru ca Rusia și Cuba să înțeleagă că vor plăti un preț pentru sprijinul pe care îl acordă președintelui venezuelean. Pompeo a făcut aceste declarații duminică, în cadrul unei vizite în orașul columbian Cucuta, aflat la granița cu Venezuela.
„Statele Unite vor continua să utilizeze toate mijloacele economice și politice pe care le au la dispoziție pentru a ajuta poporul Venezuelei”, a declarat Pompeo după o vizită la un centru pentru refugiați aflat la Cucuta. El a vizitat și depozitele unde se află ajutoarele umanitare pe care Statele Unite le-au pus la dispoziția Venezuelei, dar pe care Nicolas Maduro nu a acceptat să le primească, de teama unei posibile invazii americane.
„Prin intermediul sancțiunilor, revocărilor de vize și altor mijloace, ne luăm angajamentul de a trage la răspundere regimul și pe cei care îl susțin pentru corupție și reprimarea democrației”, a adăugat Pompeo.
Secretarul de Stat a lansat și un avertisment la adresa Cubei și Rusiei, state aliate ale lui Maduro. „Cubanezii trebuie să înțeleagă că vor exista costuri asociate cu sprijinul pe care continuă să i-l acorde lui Nicolas Maduro. Vom avea aceeași discuție și cu Rusia”, a mai spus el.
Statele Unite pun presiune asupra președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, să se retragă de la putere, și cer altor țări să își arate susținerea față de Juan Guaido, lider al opoziției și președinte interimar autoproclamat. Administrația de la Washington a impus un set de sancțiuni împotriva Guvernului președintelui Nicolas Maduro, în încercarea de a-l înlătura de la putere.
Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine „toate opţiunile”. De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro.
Acest site foloseste cookies.
Read More